MBA-ul ajunge in provincie. Tintele: Cluj si Brasov

Postat la 01 septembrie 2010 183 afişări

Bucharest School of Management (BSM) anunta lansarea proiectului de extindere a Programului MBA Romano–Canadian in doua orase din tara, Cluj-Napoca si Brasov. Proiectul, care isi propune sa creeze si sa implementeze in Bucuresti si in cele doua orase cele mai puternice instrumente de pregatire pe termen lung dedicate managerilor, are o valoare totala de 10,8 milioane lei si este finantat din fonduri europene.

Acesta se deruleaza pe parcursul al 3 ani sub titlul "Dezvoltare, inovare si extindere a accesului la invatare in programe de master in administrarea afacerilor".

"In calitatea noastra de pionieri si lideri pe piata programelor de MBA si dupa mai bine de 15 ani de existenta, ne-am propus sa ne implicam concret si cu toate resursele in sustinerea managerilor si antreprenorilor romani, la nivel national, pentru a traversa impreuna aceasta perioada de criza", declara Adriana Dutescu, Directorul BSM. "Cu ocazia extinderii Programului MBA Romano-Canadian la Universitatea Tehnica din Cluj - Napoca si Universitatea Transilvania din Brasov, corpul de profesori implicati in proiect, in numar de 115, va lucra la rescrierea si dezvoltarea programei de cursuri, pentru ca aceasta sa fie adaptata la maxim provocarilor actuale ale mediului de afaceri din Romania", a adaugat aceasta.

Ca urmare a parteneriatului cu o Universitate din Olanda, incheiat in cadrul proiectului, incepand cu anul de studiu 2011, studentii programului MBA Romano - Canadian vor beneficia cu titlu gratuit de un stagiu de 7 zile studiu si schimb de experienta in Olanda.

O alta premiera este crearea unui campus virtual, care va integra instrumente de management al scolaritatii studentilor, administrarii programelor de masterat, precum si resursele si materialele de invatare realizate in cadrul proiectului.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/mba-ul-ajunge-in-provincie-tintele-cluj-si-brasov-7077909
7077909
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.