Planurile fraţilor care au fondat prima companie IT de pe AeRO

Autor: Ioana Matei Postat la 12 iulie 2016 1221 afişări

Fraţii Mihai şi Cristian Logofătu citesc multă literatură americană de business, şi-au construit afacerea după un model american, iar sistemul alternativ de tranzacţionare AeRO s-a potrivit perfect cu planurile lor. La un an de la listarea pe AeRO şi-au propus să iasă din „no man’s land”, expresie cu care descriu firmele ce nu au depăşit 5 milioane de euro.

Planurile fraţilor care au fondat prima companie IT de pe AeRO

„Dacă tragem linie după un an şi ne uităm la avantaje, observăm că acestea au fost mai multe decât cele pe care ni le-am imaginat; deocamdată nu ne-am lovit de dezavantaje”, descrie Cristian Logofătu evoluţia în primul an de tranzacţionare pe sistemul alternativ AeRO a companiei fondată împreună cu fratele său, Mihai Logofătu. Acţiunile companiei de training şi integrare IT Bittnet Systems (BNET), prima din domeniul IT listată pe AeRO, s-au apreciat cu 30% în primul an de tranzacţionare. Spre comparaţie, indicele BET, care include cele mai mari companii listate pe piaţa principală a bursei, s-a depreciat cu 9% în acelaşi interval. Compania are o capitalizare bursieră de 10,2 milioane de lei, cu aproape 30% mare mare decât valoarea de anul trecut. „S-au înregistrat tranzacţii cu acţiunile Bittnet aproape în fiecare din zilele deschise la tranzacţionare; preţul acţiunilor a evoluat în linie cu restul pieţei până la momentul în care am anunţat rezultatele financiare, când s-au depărtat de restul pieţei.” Compania fraţilor Logofătu oferă servicii de integrare şi de training IT şi a înregistrat în 2015 o creştere de 35% a veniturilor, până la 11,27 milioane de lei (circa 2,5 milioane de euro), şi un profit net de cinci ori mai mare decât în 2014, de peste 1 milion de lei (circa 230.000 de euro). Pentru 2016, antreprenorii au bugetat o dublare a cifrei de afaceri şi o creştere a profitabilităţii în acelaşi ritm de până acum, având la bază trei piloni: lansarea unor noi servicii (bazate în special pe tehnologiile cloud), extinderea acoperirii geografice şi expansiunea portofoliului de produse prin încheierea de noi parteneriate cu furnizori mari din industria de training IT. Printre realizările de anul trecut, exceptând listarea, se află şi vânzarea unei participaţii de 10% către fondul polonez de investiţii Carpathia Capital, precum şi un avans în Topul 50 de Companii IT din Europa Centrală, clasament realizat de compania de consultanţă Deloitte. În prezent, compania este deţinută de fraţii Logofătu Logofătu (64,66%), de antreprenorul Răzvan Căpăţînă (20,42%), de fondul de investiţii polonez Carpathia Capital (6,77%) şi de alţi investitori privaţi (8,17%).

Fraţii Mihai Logofătu, CEO-ul companiei, şi Cristian Logofătu, directorul financiar, au fondat compania în urmă cu aproape un deceniu, ca urmare a atracţiei naturale pentru domeniul IT şi pentru educaţie. „Doar asta am făcut toată viaţa; părinţii noştri sunt profesori, iar noi, fiind pasionaţi de tehnologie, am ajuns să facem în mod natural training IT”, descrie Cristian Logofătu alegerea domeniului de activitate al Bittnet Systems, care povesteşte că din copilărie erau pasionaţi de tehnologie. „Când eram mic am văzut un calculator HC 85 - acele calculatoare care se legau la casetofon, prin care scriai programul într-un limbaj de programare, îl încărcai pe casetă, te duceai în altă parte şi se întâmpla ce programaseşi tu acolo.” Îşi aminteşte amuzat cum pe tastele acelor calculatoare nu se aflau litere, ca acum, ci pe fiecare buton era câte o instrucţiune din limbajul de programare cunoscut de computer. „Când am văzut următoarea generaţie de calculatoare, un Spectrum, care avea tastatură normală şi mai târziu, când am văzut primul PC, un 186, mi se părea o prostie faptul că literele erau separate şi trebuia să scrii mult mai mult ca să obţii aceleaşi cuvinte – nu mi se părea un avans tehnologic”, îşi aminteşte de primele experienţe legate de calculatoare. Cei doi fraţi au beneficiat şi de spiritul vizionar al părinţilor, care i-au trimis încă de mici la cursuri în domeniu. La 12 ani, Cristian Logofătu făcea deja primii bani din tehnoredactare pe calculator în Wordperfect, un strămoş rudimentar al Word-ului de astăzi. „Apoi, într-un fel sau altul, toată viaţa noastră a fost legată de computer science şi de educaţie”, explică Logofătu, deşi nu a respectat traseul normal al unui IT-ist, care urmează studii de profil şi apoi îşi dezvoltă o afacere, ci a început direct cu antreprenoriatul. Au pornit în jurul anului 2000, centrul de training şi formare profesională în domeniul IT&C Academia Credis, cu care au organizat cursuri în domeniul IT pentru elevi şi studenţi (prima Academie Microsoft din România), cât şi una din primele academii Cisco, creată în jurul lui 2000. „De când citesc studii de profil, niciodată nu s-a întâmplat să găsesc vreun cercetător care să spună că sunt mai mulţi oameni calificaţi pentru joburi în domeniul IT decât joburi, totul e pe dos. E una din zonele pe care am adresat-o mereu, încercăm să le deschidem ochii pentru o carieră în IT”, descrie el unul din obiectivele programului Start Carieră în IT.

În 2007 au marcat primul profit semnificativ, de 100.000 de lei, bani pe care i-au folosit pentru a face o majorare de capital şi a transforma Bittnet în SA. La finalul lui 2011 se conturau deja nevoile de creştere a eforturilor de vânzări şi de marketing, aşa că au participat la Venture Connect, eveniment în cadrul căruia antreprenori din domeniul IT sunt puşi faţă în faţă cu investitori; atunci şi-au prezentat planurile de viitor. „Noi am spus acolo că ne angajăm să creştem afacerea de opt ori în cinci ani, iar toată lumea a râs, deci a fost o prezentare de succes”, spune Cristian Logofătu, mai în glumă, mai în serios. I-au atras atenţia lui Răzvan Căpâţînă, pe care Cristian Logofătu îl cunoscuse la un campionat naţional de off-road. „Este un sport extrem care îţi testează mai multe lucruri, printre care, întotdeauna, caracterul, de aceea se creează foarte uşor o relaţie de încredere şi înţelegere între parteneri.”

Pe baza acestei fundaţii, în ianuarie 2012 au făcut prima infuzie de capital; au creat şi un consiliu consultativ, similar cu boardurile americane, din care face parte antreprenorul Dan Ştefan, care a fondat împreună cu fratele lui, Marius, afacerea Autonom Rent a Car, alături de Sergiu Neguţ, Andrei Pitiş şi, de anul trecut, Dan Berţeanu. „Am considerat că este important să facem acest exerciţiu de transparenţă şi de guvernare corporatistă prin care să discutăm cu un consiliu consultativ aspecte legate de raportare, planificare şi consiliere. Toţi oamenii aceştia au avut experienţe extraordinare şi nu sunt implicaţi zi de zi în afacere, astfel că le este uşor să ne spună direcţiile pe care trebuie să le corectăm.”

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/planurile-fratilor-care-au-fondat-prima-companie-it-de-pe-aero-15524022
15524022
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.