Povestea româncei din topul Forbes al celor mai de succes tineri din SUA

Postat la 07 ianuarie 2016 15727 afişări

Povestea româncei din topul Forbes al celor mai de succes tineri din SUA

Clujeanca Anda Gânscă (27 de ani), fondatoarea platformei sociale Knotch, apare în Topul Forbes SUA 2016 al tinerilor de succes care au sub 30 de ani. Gânscă a fost inclusă în top la categoria marketing and advertising. De asemenea, în top apar şi John Boyega – actorul principal din „Războiul Stelelor – Trezirea Forţei”, cântăreţul Nick Jonas, bloggerul Kristina Bazan sau fotbalistul Sergio Aguero.

Jurnaliştii Forbes SUA au selectat 600 de persoane dintr-o listă de 15.000 de tineri antreprenori, lideri creativi şi vedete consideraţi „cei mai buni dintre cei mai buni” în 20 de domenii de activitate, de la sportă, artă până la finanţe, sanatate sau ştiinţă.

Anda Gânscă se află pe locul 10 în topul dedicat domeniului „Marketing şi Publicitate”.

Ea a plecat la 18 ani din Cluj-Npoca pentru a studia la Stanford. După absolvire, a creat o aplicaţie de analiză statistică despre care presa internaţională spune că va revoluţiona pieţele globale ale publicităţii şi ale media online.

Voiam să studiez în străinătate, am găsit prin Google Search 15 universităţi din toată lumea şi am aplicat la toate“, îşi aminteşte Anda Gânscă, CEO - ul platformei sociale pentru opinii Knotch, modalitatea prin care şi-a hotărât destinul, în Cluj-Napoca, la 18 ani. Opt ani mai târziu, tânăra îşi conduce maşina spre biroul ei din Silicon Valley, acordând în acelaşi timp la telefon interviul pentru Business Magazin în română, cu o combinaţie de accent ardelenesc şi american.

Este una dintre zilele ei aglomerate, în care seara pleacă spre New York, unde se află cel de-al doilea birou al companiei. Gânscă este CEO-ul Knotch, start-up pe care l-a fondat în 2012 împreună cu o prietenă şi care a revoluţionat modalităţile de măsurare a efectului generat în rândul publicului de conţinutul media. Veniturile companiei nu sunt publice, iar Gânscă este discretă în ce priveşte cifrele legate de aceasta, din cauza clauzelor de confidenţialitate convenite împreună cu partenerii implicaţi, însă publicaţiile internaţionale vorbesc despre o finanţare de 1,5 milioane de dolari de la Universitatea Stanford şi  companiile de investiţii Great Oaks Venture Capital şi Greylock Partners obţinută în 2013.

Anul acesta, platforma a mai obţinut o finanţare de 4 milioane de dolari de la aceiaşi investitori, la care s-a adăugat şi banca de investiţii Allen & Company, potrivit Crunch Base. Tânăra povesteşte că, în urma aplicaţiilor sale din 2007 (anul când a absolvit liceul în Cluj-Napoca), a fost acceptată la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii, însă prima sa opţiune era studiul filosofiei în cadrul universităţii Brown. Un telefon primit de la o profesoară a universităţii Stanford din California a determinat-o să îşi schimbe alegerea iniţială.

„Asta este o şcoală de antreprenori, tu eşti antreprenor, trebuie să vii aici", îşi aminteşte ea discuţia avută cu profesoara, de la care primise de altfel primul telefon din SUA. Pasionată de informatică şi de matematică de când se ştie, la Stanford a descoperit o nouă disciplină: statistica. „Când m-am dus la primul curs avansat de statistică, eram singura studentă din sală pasionată de ce ne povestea profesorul, aşa că am hotărât că trebuie să fac ceva în sensul acesta". A început cu Stanford U.S. – Russia Forum, un forum la conceperea căruia a lucrat în timpul unui semestru de studii la Moscova şi care avea scopul de a găzdui schimbul de idei dintre ruşi şi americani. Nu a durat mult timp pentru ca ideea Knotch să se materializeze, iar după absolvire, în 2011, Gânscă era pregătită de antreprenoriat, după cum anticipase şi profesoarea ce o invitase.

A început să se uite la piaţă „cu ochiul unui investitor" şi a realizat că în acel moment nu există modalităţi eficiente de a strânge date, în contextul în care discuţiile despre big data sunt din ce în ce mai populare. Cu ajutorul unui avocat, dar şi după ce a scris un plan de afaceri de 150 de pagini şi a zburat în România pentru a discuta cu ambasada, a reuşit să îşi obţină viza E2 necesară şi statutul de antreprenor în SUA.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/povestea-romancei-din-topul-forbes-al-celor-mai-de-succes-tineri-din-sua-14925738
14925738
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.