Vulcan îşi dublează cifra de afaceri la şase luni şi raportează profit

Autor: Razvan Muresan Postat la 23 august 2012 49 afişări

Compania Vulcan, membră a Grupului Tender, a înregistrat în primul semestru al anului 2012 o cifră de afaceri de peste 47 milioane lei, cu 120% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În intervalul menţionat profitul net a urcat la 11,1 milioane lei, după ce în primele şase luni ale anului trecut acesta era de -15 milioane lei. De asemenea, EBITDA a crescut de la -8,7 milioane lei, la 17,5 milioane lei. Pe fondul acestor creşteri, compania estimează că până la sfârşitul anului cifra de afaceri va fi de circa 35 de milioane de euro.

Producţia vândută s-a dublat în semestrul I 2012 faţă de intervalul similar al anului 2011, iar gradul de încărcare a producţiei este de 120%, după ce, în vara anului trecut acesta era de 40-60%. Pe parcursul ultimului an, portofoliul de contracte a crescut constant, iar pentru ultimele 4 luni ale anului în curs, nivelul contractat este de 22 milioane euro. În prezent, compania se află în negocieri avansate pentru semnarea unor noi contracte în valoare de 12, 7 milioane euro. Mai mult, Vulcan S.A. va participa în luna noiembrie la o nouă licitaţie organizată de Kuwait Oil Company, în valoare totală de peste 200 milioane de dolari, dupa cea adjudecată în primavara acestui an.

"Planul de reorganizare a activităţii pe care l-am propus acţionariatului anul trecut pentru eficientizarea proceselor şi creşterea calităţii resurselor umane a avut efecte imediate în nivelul de contractare şi în venituri", spune Adrian Volintiru, directorul general al companiei Vulcan.

Cheltuielile cu personalul au scăzut în primul semestru al acestui an cu 1,6 milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut. În prezent, numărul angajaţilor este de circa 920 de persoane, după ce în iunie 2011 compania avea circa 1170 de salariaţi. Directorul general afirmă că reducerile nu au vizat personalul direct productiv şi nu exclude ca pe fondul creşterii frontului de lucru, Vulcan S.A. să asigure noi locuri de muncă pentru muncitori şi specialişti direct productivi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
vulcan,
profit,
afaceri,
volintiru
/actualitate/afaceri/vulcan-isi-dubleaza-cifra-de-afaceri-la-sase-luni-si-raporteaza-profit-9973860
9973860
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.