Afacerile Smartree au ajuns la 5,5 milioane de euro în primul semestru

Autor: Ioana Matei Postat la 23 august 2016 158 afişări

Afacerile Smartree au ajuns la 5,5 milioane de euro în primul semestru

Compania de externalizare a proceselor de HR Smartree a obţinut o cifră de afaceri de circa 5,5 milioane de euro (24,65 milioane lei) în primul semestru al anului, în creştere cu 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

Avansul business-ului s-a datorat, pe de o parte, cererii în creştere de soluţii pentru optimizarea proceselor interne din partea companiilor locale, în primul trimestru, şi pe de altă parte, solicitărilor tot mai multe pentru munca temporară şi payroll, cei doi piloni de creştere în al doilea trimestru.

”În al doilea trimestru, avansul cel mai mare a fost înregistrat de segmentul de muncă temporară, un trend resimţit la nivelul întregii pieţe, datorită economiei tot mai dinamice în ansamblu. Atât companiile, cât şi angajaţii au început să profite din ce în ce mai mult de flexibilitatea oferită de acest regim de muncă”, declară Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Astfel, dacă primul semestru al anului 2015 a înregistrat o creştere de sub 10% faţă de perioada similară din 2014, anul acesta munca temporară a avut o contribuţie mai mare în business-ul Smartree, raportând o majorare de 40% la nivelul primului semestru, faţă de primele şase luni din 2015. 

”În perioadele de vârf, infrastructura de recrutare în regim de muncă temporară este una complexă. Companiile apelează tot mai des la agenţii specializate în acest sens pentru a-şi acoperi necesarul de personal pe anumite proiecte, care practic le degrevează de recrutarea şi gestionarea angajaţilor respectivi. Această opţiune, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de business şi la livrarea proiectelor, este luată în calcul din ce în ce mai des, indiferent de nivelul poziţiilor deschise”, explică Adrian Stanciu.

Un alt serviciu foarte solicitat în special în al doilea trimestru a fost cel de payroll, segment care a înregistrat  o creştere de 15% în business-ul companiei, în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru a doua jumătate a anului, reprezentanţii Smartree se aşteaptă în continuare la creşteri importante pe toate liniile, dar mai ales pe zona de muncă temporară.

În 2015, Smartree a înregistrat o cifră de afaceri de 9,6 milioane euro, cu 15% mai mult decât în 2014. Creşterea a fost susţinută de atragerea de clienţi noi din industrii precum pharma, servicii, producţie, retail, agricultură, petrol şi gaze. Anul acesta, compania a atras şi clienţi noi, care activează în domenii precum medical, pharma, servicii, producţie, retail sau agricultură.  

Înfiinţată în anul 2000, Smartree procesează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal şi recrutare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.