Alex Milcev, EY: Taxa pe activele bancare nu e doar o măsură fiscală, ci e ceva ce afectează economia şi stabilitatea finanaciară a sectorului. Unele bănci s-ar putea să aibă probleme de solvabilitate

Autor: Alex Ciutacu Postat la 17 ianuarie 2019 100 afişări

Alex Milcev, EY: Taxa pe activele bancare nu e doar o măsură fiscală, ci e ceva ce afectează economia şi stabilitatea finanaciară a sectorului. Unele bănci s-ar putea să aibă probleme de solvabilitate

Taxa pe activele bancare introdusă de Guvernul Dăncilă prin OUG 114 ameninţă stabilitatea industriei bancare şi a întregii economii, iar lipsa de predictibilitate şi de claritate cu care a fost luată o astfel de decizie şi adoptată Ordonanţa poate pune unele bănci în situaţia de insolvabilitate.

„În fiscalitate nu trebuie să aibă loc asemenea surprize. Partea cu predictibilitatea populaţiei nu a fost îndeplinită aici, nici nu mai vorbim de acel termen de şase luni prevăzut în lege pentru modificarea Codului Fiscal”, spune Alex Milcev, partener, Liderul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România, în cadrul conferinţei anuale de fiscalitate EY România. 

Taxa pe activele bancare începe să fie aplicată deja de anul acesta. Astfel, taxa pe activele băncilor se datorează dacă media trimestrială a dobânzii ROBOR depăşeşte pragul de referinţă de 2%. Taxa pe lăcomie ajunge la 0,1% pentru o medie trimestrială a ROBOR între 2% şi 2,5%, la 0,2% pentru ROBOR mediu de 2,51%-3%, la 0,3% pentru ROBOR mediu de 3,01%-3,5%, la 0,4% pentru ROBOR mediu de 3,51%-4% şi la 0,5% în cazul în care media trimestrială a ROBOR depăşeşte 4%.

Milcev arată că unele bănci ar putea avea probleme de solvabilitate, conform calculelor pe forma actuală a legislaţiei.

„Legat de taxa în sine, chiar şi BNR şi-a exprimat destula de apăsat surpriza şi nedumerirea. Nu e doar o măsură fiscală, ci e ceva ce afectează dimensiunea macroeconomică şi are o tangenţă cu stabilitatea financiară a sectorului financiar, vorbim de indicii de solvabilitate a băncilor. Am văzut analize, BNR a spus că doar 2 bănci vor fi pe profit în 2019. Multe bănci sunt pe pierdere. Unele bănci s-ar putea să aibă probleme de solvabilitate şi este o problemă sistemică. Ce faci când statul, nu economia, provoacă o intrare în dificultate a unei bănci”, spune Milcev.

Măsurile legislative adoptate ar putea arunca băncile într-o criză a cashului.

„Vorbim de indisponibilizarea cashului pentru a împrumuta companii, pentru achiziţii, pemntru credite la persoane fizice şi chiar pentru a împrumuta statul. De aceea se discută acum dacă această taxă va acoperi sau nu obligaţiuni de stat, pentru că unde dai şi unde crapă. Băncile cumpără titluri de valoare de la stat cu o dobândă. Ministerul de Finanţe le impozitează, băncile includ procentul în dobândă şi devine o taxă în cascadă unde influenţăm costul finanţării pentru a-l impozita apoi. E cu două tăişuri”, explică specialistul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banci,
taxa,
refuz,
active

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.