Alexandru Lăpuşan, CEO al ZITEC, este unul dintre cei 8 vicepreşedinti al ANIS

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 02 iunie 2016 344 afişări

Alexandru Lăpuşan, CEO şi co-fondator al Zitec, a fost numit unul dintre cei 8 vicepreşedinti al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), una dintre cele mai importante autorităţi în domeniu pe plan local, cu aproximativ 130 de companii membre.

Alexandru Lăpuşan, CEO al ZITEC, este unul dintre cei 8 vicepreşedinti al ANIS

CEO-ul Zitec a fost ales, prin vot, în această funcţie în cadrul celei mai recente Adunări Generale a ANIS, devenind astfel unul dintre cei 8 membri ai Consiliului Director ANIS şi având un mandat de 2 ani. Obiectivele noii conduceri, din care face parte şi Alexandru Lăpuşan, sunt orientate către susţinerea creşterii industriei de tehnologie din România într-un cadru legislativ şi fiscal care să sprijine performanţa şi antreprenoriatul.

“Obţinerea funcţiei de vicepreşedinte în cadrul ANIS reprezintă pentru mine o recunoaştere a eforturilor şi rezultatelor Zitec. Îmi propun ca din această poziţie să îmi aduc aportul la dezvoltarea industriei IT pe piaţa locală, să ajut firmele locale să se prezinte mai bine în afara ţării cu efect direct asupra portofoliului de clienţi externi şi evident să ajut la dezvoltarea asociaţiei. Mulţumesc membrilor ANIS care m-au susţinut”, a declarat Alexandru Lăpuşan.

Dincolo de numirea în funcţia de vicepreşedinte ANIS, Alexandru Lăpuşan a câştigat şi premiul “Most Admired Romanian Entrepreneur of the Year” în cadrul competiţiei “Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016”, dedicată recunoaşterii performanţei în industria locală de externalizare.

Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum şi servicii de online marketing.  Cu un ritm de creştere anual susţinut, afaceri de 4,5 milioane euro în 2015 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi pe plan local prin referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum PayU, Flanco, Amadeus, Paravion, Depanero, Vector Watch sau Network One Distribution.

Zitec este singurul partener Amazon AWS Advanced Technology Partner din România şi una dintre puţinele firme locale certificate Microsoft ISV Gold. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialişti certificaţi Zend (The PHP Company) din România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/alexandru-lapusan-ceo-al-zitec-este-unul-dintre-cei-8-vicepresedinti-al-anis-15416446
15416446
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.