Alexandru Vişinescu, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care este acuzat de genocid

Postat la 17 septembrie 2013 47 afişări

Torţionarul Alexandru Vişinescu a venit, marţi dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul în care este cercetat pentru genocid, fiind acuzat că, în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente şi bătăi.

Alexandru Vişinescu, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care este acuzat de genocid

 Alexandru Vişinescu a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie însoţit de un nepot şi nu a vrut să facă declaraţii.

Vişinescu a fost chemat la Parchet pentru a da declaraţii, după ce în 3 septembrie i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea. Acesta le-a cerut atunci procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 3 septembrie, că Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.

Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/alexandru-visinescu-audiat-la-parchetul-instantei-supreme-in-dosarul-in-care-este-acuzat-de-genocid-11344304
11344304
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.