Alvogen este pe ultima sută de metri în negocierile cu Advent pentru preluarea Labormed
Compania farmaceutică americană Alvogen se află pe ultima sută de metri în negocierile pentru preluarea producătorului român de medicamente Labormed de la fondul de investiţii Advent, anunţul oficial urmând să fie efectuat într-o săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse din industrie.
Compania farmaceutică americană Alvogen se află pe ultima sută de metri în negocierile pentru preluarea producătorului român de medicamente Labormed de la fondul de investiţii Advent, anunţul oficial urmând să fie efectuat într-o săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse din industrie. "Discuţiile sunt pe ultima sută de metri, iar anunţul va fi făcut într-o săptămână", au arătat sursele citate. Producătorul Labormed a fost înfiinţat în 1991 de un grup de medici şi farmacişti români, în mai 2007 fiind inaugurată o fabrică în Bucureşti, printr-o investiţie greenfield de 13 milioane euro. În februarie 2008, Labormed a fost preluat de fondul de investiţii Advent pentru 123 milioane de euro. După preluare, compania s-a extins în 2009 prin două tranzacţii, respectiv portofoliul de medicamente al Ozone Laboratories şi cel al producătorului de produse homeopate şi fitoterapeutice PlantExtrakt.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro