Anatomia unui caz sau de ce nu e bine să rupi rândurile în Poliţie

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 februarie 2016 680 afişări

Anatomia unui caz sau de ce nu e bine să rupi rândurile în Poliţie

Poliţiştul braşovean Marian Godină, cunoscut mai ales în mediul online datorită postărilor sale de pe Facebook, se confruntă în prezent cu o situaţie nu la fel de amuzantă. Godină, care a publicat recent o carte numită "Flash-uri din sens opus", este acuzat de directoarea organizaţiei Crucea Roşie Braşov, Luana Minea, că ar fi avut un "comportament neadecvat" atunci când a ridicat permisul unui şofer pentru neacordare de prioritate unui pieton.

Godină povesteşte întâmplarea pe pagina lui de Facebook, explicând că a fost chemat de şefi la mai puţin de cinci ore de la incident. "Nu sunt dobitoc. Nu a deranjat pe nimeni comportamentul meu. A deranjat că mi-am permis să nu ţin cont că doamna are funcţie", povesteşte poliţistul. "Şi tot pentru că nu sunt dobitoc şi ştiu foarte bine cum procedează aceşti şefi care se cred patroni, discuţia dintre mine şi acel şofer am înregistrat-o cu telefonul. Se aude foarte bine că i-am vorbit strict la subiect, ferm şi corect. Se aude şi cum mă întreabă cum mă cheamă şi îi răspund: Godină."

Înregistrarea de pe pagina sa de Facebook poate fi ascultată aici.

Problemele lui Marian Godină însă de-abia au început: IPJ Braşov a trimis astăzi un comunicat în care precizează că "reclamanta [...] se afla pasager într-un autoturism care a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere Braşov, în data de 08.02.2016 , ora 9.20, pe str. Lungă din Municipiul Braşov. În această calitate, doamna M.L. a reclamat atitudinea necorespunzătoare a poliţistului în momentul constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale a conducătorului auto." Godină a reacţionat din nou pe Facebook, spunând că Minea şi-a schimbat declaraţia oferită iniţial autorităţilor: "TUPEU FANTASTIC!!! Aţi reuşit să schimbaţi deja reclamaţia pe care aţi scris-o?"

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România îl susţine pe Marian Godină, spunând că responsabilii îl urmăresc de când a început să posteze pe Facebook întâmplări din timpul serviciului. ”Instituţia provine dintr-un sistem comunist cu oameni care au o mentalitate veche şi nu îşi doresc să schimbe nimic. E fumos să stai doar opt ore, din care să munceşti vreo patru, prin birou, şi să îi tragi la răspundere pe cei care muncesc. Sistemul se doreşte a fi un sistem ermetic, închis. A slăbit autoritatea Poliţiei Române după evenimentele din 1989, din cauza politicienilor”, a declarat Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), pentru ştirile B1TV.

”Organizaţia noastră sindicală va reacţiona, va avea un punct de vedere ca astfel de lucruri să se întâmple tot mai rar. Marian Godină a simţit presiunea încă de la început, când au încercat să îl cerceteze pentru postările de pe Facebook. Doamnei de la Crucea Roşie probabil că i se pare un abuz când un poliţist îşi face datoria”, a mai spus Surugiu, citat de B1TV.

Poliţistul Marian Godină le-a scris celor de pe Facebook că nu va demisiona şi că va încerca, în continuare, să schimbe sistemul: “Nu eu sunt subiectul corpului de control care a fost azi la Brasov, ci alţii. Când am scris cartea FLASH-URI DIN SENS OPUS, mi-am propus să schimb acest sistem şi o voi face.Voi merge până la capăt. Vă mulţumesc că-mi sunteţi alături! Mai am multe de spus!”

Urmărește Business Magazin

/actualitate/anatomia-unui-caz-sau-de-ce-nu-e-bine-sa-rupi-randurile-in-politie-15077306
15077306
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.