Andrei Georgescu, cofondator, White Image: Sunt două direcţii în care este folosită tehnologia: îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi reducerea costurilor. Dacă scopul e doar reducerea costurilor, rezultatul va fi pe termen scurt

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 04 ianuarie 2024 54 afişări

Companiile pot implementa şi folosi noile tehnologii pentru a-şi atinge diferite obiective, astfel încât businessurile lor să evolueze. Însă două dintre cele mai importante obiec­tive pe care antreprenorii nu trebuie să le „uite“ atunci când iau decizia de a-şi digitaliza activităţile sunt cea de îmbunătăţire a experienţei clienţilor (care trebuie mereu să devină din ce în ce mai bună), cât şi reducerea costurilor, a spus pentru ZF Andrei Georgescu, cofondator al agenţiei de e-mail marketing White Image.

Andrei Georgescu, cofondator, White Image: Sunt două direcţii în care este folosită tehnologia: îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi reducerea costurilor. Dacă scopul e doar reducerea costurilor, rezultatul va fi pe termen scurt

♦ „Şi piaţa de IT&C şi industria de retail au ajuns la maturitate, iar următoarea perioadă de dezvoltare a acestor sectoare va implica în principiu procese de optimizare a resurselor actuale“ ♦ „Sunt căutate orice fel de tehnologii, dar cele care contează cel mai mult sunt cele care pot îmbunătăţi experienţa clientului.“

Companiile pot implementa şi folosi noile tehnologii pentru a-şi atinge diferite obiective, astfel încât businessurile lor să evolueze. Însă două dintre cele mai importante obiec­tive pe care antreprenorii nu trebuie să le „uite“ atunci când iau decizia de a-şi digitaliza activităţile sunt cea de îmbunătăţire a experienţei clienţilor (care trebuie mereu să devină din ce în ce mai bună), cât şi reducerea costurilor, a spus pentru ZF Andrei Georgescu, cofondator al agenţiei de e-mail marketing White Image.

„Sunt căutate orice fel de tehnologii, dar cele care credem că contează cel mai mult sunt cele care pot îmbunătăţi experienţa clientului, care oferă plusvaloare, cele care fac diverse procese să se întâmple mai uşor pentru client. Sunt două direcţii în care este folosită tehnologia în prezent de către companii: o dată pentru îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi în al doilea rând pentru reducerea costurilor. Dacă folosirea tehnologiei are ca scop doar reducerea costurilor poate fi considerată benefică pentru companie, dar din păcate doar pe termen scurt dacă nu îmbunătăţeşte cu nimic experienţa clientului şi poate avea un efect negativ în business“, a spus Andrei Georgescu.

Una dintre cele mai căutate soluţii este, în prezent, tehnologia de e-mail marketing, a mai spus reprezentantul White Image. El a explicat că, în ultimii 15 ani, e-mail marketingul a reprezentat canalul de marketing cu cel mai mare ROI (return on investment).

„Ca proces nu este vorba în principal despre a trimite e-mailuri clienţilor, ci de a gestiona eficient baze de date cu informaţii despre aceştia şi de a reuşi în final a le trimite e-mailuri care sa aibă un conţinut relevant pentru ei.“

„Aceasta presupune în principiu tehnologii de colectare şi analizare a informaţiilor disponibile despre clienţi/prospecţi şi de a reuşi construirea de mesaje cât mai segmentate, cât mai specifice pentru publicul ţintă, care să răspundă cât mai bine nevoilor identificate“, a punctat Andrei Georgescu.

El consideră că atât piaţa de IT&C cât şi industria de retail au ajuns la maturitate şi următoarea perioadă de dezvoltare a acestor sectoare va implica în principiu procese de optimizare a resurselor actuale.

„Vor fi creşteri, dar estimăm că în următorii cinci ani aceste creşteri vor veni mai mult din optimizări de procese în special în retail, în timp ce IT-ul probabil va mai avea trei ani de creştere volumetrică. Totuşi, creşterea proceselor de automatizare va impacta puţin mai mult cererea în următorii cinci ani.“

În ceea ce priveşte activitatea agenţiei White Image, Andrei Georgescu a spus pentru ZF că 2023 a fost un an foarte bun pentru business-ul pe care îl reprezintă şi pentru piaţa de e-mail marketing.

„Micile provocări pe care le-am întâmpinat sunt legate de modificările pe care a trebuit să le facem în platforma de e-mail marketing conform noilor schimbări GDPR. Au început să se contureze mai clar specificaţiile şi cerinţele GDPR şi 2023 a fost anul în care s-a vorbit destul de des de retenţia datelor, de transferul şi gestiunea datelor în mod securizat. În contextul definirii unor politici de retenţie a datelor a început să se definească proceduri de ştergere a datelor, ceea ce este o noutate în contextul GDPR, care până acum era focusat doar pe modalitatea de captare a datelor.“

De asemenea, portofoliul de clienţi al companiei a crescut cu aproximativ 10% pe parcursul anului 2022, iar pentru anul 2023 reprezentantul White Image a estimat o creştere de 5%.

„În 2023 am atras un număr mai mare de proiecte, cu o complexitate foarte mare şi cu un specific aparte, în special în zona de automatizări pentru procesele de vânzare care implică atât mecanisme de gestiune a leadurilor, a modului de comunicare a ofertelor, cât şi a programului de loializare a clienţilor companiilor“, a explicat Andrei Georgescu.

Întrebat cum a decis să accepte propunerea de achiziţie din partea de grupul Mediapost Hitmail, Andrei Georgescu a spus că decizia a fost „impactată de faptul că majoritatea clienţilor White Image sunt din zona corporate şi resimţeam din partea acestora o cerinţă mai mare de a avea mai multe validări“.

„Procedurile noastre de business sunt puternice pe deoparte şi apoi şi dorinţa de a avea la dispoziţie mecanisme mai facile de a exporta soluţia White Image pe alte pieţe. În acest context integrarea în grupul Mediapost, controlat de Poşta Franceză, a fost cea mai bună variantă de lucru având în vedere faptul ca Mediapost este prezent în 63 de ţări, precum şi faptul că în acest grup sunt incluse şi entităţi financiare şi are o istorie care începe din anii 1477 când Ludovic al XI-lea al Franţei a fondat serviciul poştal pentru transportul mesajelor regale.“

În continuare, planurile companiei vizează în principal consolidarea poziţiei White Image la nivel regional, dar şi extinderea în noi ţări – în care Mediapost este deja prezentă şi activă.

„Planurile sunt în principal de a ne consolida poziţia de lider regional prin oferirea de soluţii cât mai adaptate nevoilor clienţilor, adică cât mai customizabile şi să începem extinderea internaţională în ţările în care Mediapost deja operează şi a început să se contureze dorinţa de a lista soluţia White Image în următorii trei ani în cadranul Gartner, pentru că soluţiile disponibile pe piaţă chiar sunt comparabile“, a mai spus Andrei Georgescu.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.