Antena 3, Antena 1, B1 TV şi România TV - cele mai mari sancţiuni de la CNA, în 2014
Antena 3, Antena 1, B1 TV şi România TV au primit cele mai mari sancţiuni de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2014, când, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale, Consiliul a aplicat în total aproape 70 de amenzi, în valoare de peste 1,8 milioane de lei.
Datele au fost obţinute de agenţia MEDIAFAX prin prelucrarea informaţiilor din şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a celor publicate pe site-ul CNA şi a celor din comunicatele de presă emise de instituţie în acest an, în lipsa unui bilanţ oficial al Consiliului până la data publicării acestui material.
Astfel, CNA a aplicat în acest an un număr total de 373 de sancţiuni, dintre care 68 de amenzi în valoare de 1.826.000 de lei, 284 de somaţii publice, 10 decizii de intrare în legalitate a unor piese muzicale, spoturi publicitare şi electorale, 10 decizii de acordare a unor drepturi la replică sau rectificare şi o decizie de retragere a licenţei. Sumele provenite din amenzile CNA merg la bugetul de stat.
Comparativ cu anul 2013, numărul amenzilor aplicate de CNA în acest an este în scădere. În 2013, CNA a aplicat un total de 101 amenzi în cuantum de 2.067.500 de lei. Însă, numărul total al sancţiunilor (incluzând somaţiile, deciziile de acordare a dreptului la replică etc.) este în acest an mai mare faţă de cel din 2013. Anul trecut, Consiliul a aplicat în total 250 de sancţiuni pentru nerespectarea de către televiziuni, radiouri şi distribuitorii de servicii a legislaţiei din domeniul audiovizualului.
Cele mai mari sancţiuni au mers în acest an la televiziunile de ştiri Antena 3, B1 TV şi România TV, dar şi la televiziunea generalistă Antena 1.
Astfel, Antena 3, o televiziune deţinută de familia Voiculescu, s-a situat pe primul loc în acest top, întrucât a primit 15 sancţiuni de la CNA, din care 10 amenzi, a căror valoare totală este de 230.000 de lei. Antena 3 a primit şi două somaţii publice şi trei decizii de acordare a dreptului la replică, pentru nerespectarea legislaţiei audiovizualului în acest an.
Antena 1, o televiziune generalistă deţinută tot de familia Voiculescu, a ocupat poziţia a doua în clasament. Antena 1 a primit în acest an 7 sancţiuni de la CNA, respectiv 4 amenzi, în cuantum de 170.000 de lei, două somaţii publice şi o decizie de acordare a dreptului la rectificare.
Pe locul al treilea în topul celor mai mari sancţiuni primite în acest an de televiziuni se situează B1 TV. Această televiziune de ştiri, deţinută indirect de familia Păunescu şi direct de Sorin Oancea (50% din acţiuni), a primit în 2014 un număr total de 12 sancţiuni de la CNA, între care 6 amenzi, în valoare totală de 135.000 de lei, 5 somaţii publice şi o decizie de acordare a dreptului la replică.
România TV, o televiziune de ştiri aflată în sfera de influenţă a deputatului Sebastian Ghiţă, ocupă poziţia a patra în acest clasament. România TV a primit în acest an 11 sancţiuni (7 amenzi, în cuantum de 125.000 de lei, 3 somaţii publice şi o decizie de acordare a dreptului la replică), pentru nerespectarea legislaţiei audiovizualului.
Clasamentul continuă cu Pro TV, care a primit 3 sancţiuni în acest an de la CNA, dintre care 2 amenzi (în cuantum de 120.000 de lei), Mynele TV - o amendă de 100.000 de lei şi Naşul TV - 5 sancţiuni, din care 4 amenzi (80.000 de lei).
Televiziunea Română a primit în acest an 4 sancţiuni de la CNA, dintre care o amendă de 70.000 de lei, două somaţii publice şi o decizie de acordare a dreptului la replică.
La rândul său, televiziunea de ştiri Realitatea TV a primit în 2014 un număr total de 8 sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei audiovizualului, respectiv 3 amenzi (în cuantum de 36.000 de lei), patru somaţii şi o decizie de acordare a dreptului la replică.
Clasamentul continuă cu Prima TV - 3 sancţiuni (2 amenzi în cuantum de 20.000 de lei şi o somaţie publică), Taraf TV - o amendă de 15.000 de lei, Kanal D - 2 sancţiuni (o amendă de 10.000 de lei şi o somaţie), Estrada TV - 2 sancţiuni (o amendă de 10.000 de lei şi o somaţie), Neptun TV - 2 sancţiuni (o amendă de 10.000 de lei şi o somaţie) şi Antena Stars - o amendă de 10.000 de lei.
Totodată, Digi 24, Sport.ro, Look TV, Transilvania Live! (în prezent Look Plus, n.r.) şi The Money Channel au primit fiecare câte o somaţie publică în acest an, pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului.
În ceea ce priveşte posturile de radio, Radio Zu a primit 4 sancţiuni, respectiv 3 amenzi, în cuantum de 40.000 de lei, şi o decizie de intrare în legalitate a unui clip publicitar, iar Kiss FM a primit 2 amenzi, în valoare totală de 40.000 de lei.
Clasamentul celor mai amendate posturi de radio în acest an continuă cu Gold FM (o amendă de 25.000 de lei), Pro FM (o amendă de 25.000 de lei), Radio 21 - 2 sancţiuni (o amendă de 20.000 de lei şi o somaţie). La rândul lor, Europa FM, Magic FM Sibiu şi RFI România au primit câte o somaţie publică.
Pe de altă parte, cele mai multe dintre somaţiile publice aplicate în acest an de CNA au mers la cablişti, pentru nerespectarea principiului "must carry", respectiv neincluderea în grilele lor a unor televiziuni obligatorii la retransmisie, potrivit articolului 82 din Legea audiovizualului. Între aceste societăţi de cablu somate public de CNA în 2014 se numără şi cabliştii mari, respectiv RCS&RDS, UPC România, Romtelecom şi Digital Cable Systems.
Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare.
CNA nu a funcţionat în acest an timp de mai mult de o lună. Consiliul şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie, după expirarea mandatelor a patru membri, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu. Pentru ca o şedinţă a CNA să poată avea loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.
Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a putut relua activitatea abia pe 9 decembrie, după numirea de către Parlament a doi noi membri ai Consiliului, respectiv Radu Călin Cristea (care astfel îşi continuă activitatea în CNA) şi Gabriel Tufeanu (aflat la primul mandat în Consiliu).
CNA are, în prezent, următoarea componenţă: Laura Georgescu (preşedinte), Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro