Apa de la robinet - ar trebui să renunţăm de tot la ea?

Autor: Paula Rotaru Postat la 26 martie 2017 355 afişări

Mulţi dintre noi consumă numai apă îmbuteliată pentru băut, însă prepară mâncare şi spală fructele şi legumele cu apă de la robinet. Cât de în siguranţă suntem?

Ştim cu toţii că majoritatea fructelor şi legumelor cumpărate sunt crescute cu ajutorul pesticidelor şi fertilizatorilor chimici. Majoritatea acestora se regăsesc în coaja fructelor, dar şi în legume, iar cum multe dintre acestea se consumă cu totul este vitală îndepărtarea reziduurilor de pe ele, informează CSID.

La riscul produs de pesticide se adaugă cel al contaminării cu bacterii gen E. Coli, Listeria, Salmonella, toate cu efecte serioase asupra sănătăţii.

Cum spălăm corect fructele şi legumele?

Iată câteva reguli:

spălaţi-vă întotdeauna pe mâini înainte să spălaţi vegetalele

spălaţi şi vegetalele pe care le curăţaţi de coajă sau pe care le tăiaţi (cum ar fi pepenele), deoarece prin intermediul cuţitului bacteriile pot ajunge de pe coajă în interior

spălaţi vegetalele sub un jet de apă rece, preferabil frecându-le suprafaţa cu mâna sau cu un burete aspru

puteţi folosi o soluţie din o parte oţet şi trei părţi apă filtrată în care să ţineţi vegetalele timp de o oră

legumele cu suprafaţă neregulată trebuie ţinute obligatoriu câteva minute în apă filtrată (ex: salata, broccoli, conopida)

De asemenea, luaţi în considerare utilizarea unui filtru special pentru apă, pentru că altfel nu faceţi decât să îndepărtaţi nişte substanţe chimice şi să le înlocuiţi cu altele. Dintre cele care pot rămâne pe vegetale şi pe care le introducem astfel în organism mai periculoase sunt azbestul şi plumbul (provenite din ţevile vechi), clorul aflat în cantităţi mari în apa potabilă, dar şi pesticidele aflate în pământul în care sunt îngropate ţevile de apă potabilă şi care ajung în acestea prin micile spărturi pe care le are orice ţeavă veche. Ajungem aşadar să spălăm fructele pentru a îndepărta pesticidele... tot cu pesticide.

Aceiaşi contaminanţi se regăsesc şi în mâncarea gătită pentru care este folosită apă de la robinet, deoarece prin fierbere nu se elimină decât cisturile de Giardia; clorul, sedimentele, metalele grele, azbestul, pesticidele si insecticidele NU se elimină prin fierbere şi ajung să fie introduse în organism împreună cu mâncarea gătită, ceaiul sau cafeaua la care este folosită apa de la robinet. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.