Aşa cum vede Dragnea România, nu avem nevoie de angajaţi cu salarii mari şi nici de industrii de elită. Iar liderii din business „aplaudă”
Ca să aibă de unde să majoreze salariile din administraţia locală (plus 20%), salariile artiştilor (cu 50%), pensiile, salariile din învăţământ şi sănătate etc., promise în campania electorală, guvernul Dragnea/Grindeanu a luat de la cei 34.000-40.000 care câştigă peste 10.000 de lei net pe lună peste 2.200 de euro net pe lună (14.230 brut), prin eliminarea plafonului de maximum 5 salarii medii brute pentru plata CAS (1.400 de lei).
În loc să producă aceşti bani prin mintea şi activitatea lui, noul guvern ia 1,9 mld. lei de la cei care „au”, de la bogaţii care trăiesc bine şi nu-i ajută şi pe ceilalţi să trăiască la fel.
Ca să prezinte publicului această măsură de eliminare a plafonului CAS, Liviu Dragnea, şeful PSD şi premierul de facto al guvernului Grindeanu, a adus în discuţie în treacăt salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu (61.203 lei net pe lună, 13.600 euro – n. red.), pe ideea că are de unde să dea, mai ales după întreaga dezbatere din 2016 legată de salariile din Banca Naţională ţinute secrete.
Dragnea nu a dat ca exemplu de unde ia banii un inginer de top de la Microsoft sau Oracle, care poate să câştige la Bucureşti şi peste 5.000 de euro net şi căruia acum statul îi ia o parte din bani, asta dacă angajatorul nu-i păstrează netul şi plăteşte el diferenţa pentru CAS.
Pe această idee, că cei cu salarii mari trebuie să plătească pentru ceilalţi, Dragnea, aflat în politică de peste 20 de ani, a spus că vrea să-şi taie singur salariul de preşedinte al Camerei Deputaţilor – „Eu, Iohannis, Tăriceanu şi Grindeanu avem salariu de 21.500 lei; vreau să revenim la 6.800” – considerând că este prea mare comparativ cu salariul minim pe economie de 1.450 de lei.
Nu cred că România are nevoie de astfel de exemple, de a tăia sau a lua din salariile mari pentru a putea plăti alte salarii.
Poate inginerul sau softistul de la Microsoft îşi merită banii cu vârf şi îndesat, de ce să iei din ei?
Problema nu este că Dragnea a majorat salarii în administraţia locală, de unde-şi trage puterea politică, ci că a făcut acest lucru fără să aducă nimic în schimb din punctul de vedere al eficienţei acestei zone din economie.
Această industrie, administraţia locală, la fel ca şi sănătatea, educaţia, sunt cele mai nereformate zone din economie. Administraţia locală a fost acaparată de clanuri familiale, care-şi extrag zilnic rentele şi banii de la cei care fac business şi care au nevoie de autorizaţii, ştampile, hârtii, aprobări, pentru a-şi derula activitatea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro