Asociaţia Română a Băncilor: În 2017 creşte creditul ipotecar şi scade cel de consum

Postat la 14 februarie 2017 74 afişări

Anul acesta va creşte creditul ipotecar şi va scădea cel de consum pentru populaţie. De asemenea, băncile vor pune accent pe creditarea companiilor. Acestea sunt previziunile pentru 2017 ale reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Asociaţia Română a Băncilor: În 2017 creşte creditul ipotecar şi scade cel de consum

“Creşterea creditului neguvernamental a fost relativ redusă în 2016. În 2017 suntem pregătiţi ca să credităm. Este o abundenţă de lichiditate în sistem. Nivelul de economisire internă este unul ridicat. Având în vedere creşterea macroeconomică vedem o cerere agregată mai mare din partea companiilor. La populaţie vedem o creştere a creditării ipotecare şi o scădere a creditului de consum”, a declarat, marţi, Sergiu Oprescu, Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Bancherii spun că motorul creditului ipotecar a fost programul Prima Casă, în vreme ce creditul ipotecar clasic nu a mai fost atât de solicitat.

În ceea ce priveşte 2016, în toamna anului trecut, sistemul bancar românesc şi-a menţiunt stabilitatea financiară şi are perspective şi lichiditate suficientă să finanţeze populaţia şi companiile. Rata creditelor neperformante s-a redus în 2016 de 2,3 ori faţă de vârful din 2014. Astfel, rata acestor credite este de 9,9%, din care 8,11%, în cazul creditelor pentru populaţie şi 2,2%, în cazul creditelor pentru IMM.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.