Austriecii aduc la Volksbank România un vicepreşedinte responsabil cu creditarea
Volksbank România are un nou vicepreşedinte responsabil de activităţile de administrare a creditelor, în persoana lui Alexander Tscherteu, cel care începând din 2008 a coordonat departamentul de management al riscului la nivelul grupului.
"Activităţile de management al creditelor vor juca un rol esenţial în perioada următoare, în procesul de consolidare a Volksbank România", a declarat Johann Lurf, preşedintele băncii.
Alexander Tscherteu, 37 de ani, are peste 10 ani de experienţă în sistemul bancar şi în consultanţă. Şi-a început cariera la Bank Austria Creditanstalt - BACA (actuala Unicredit-Austria) în cadrul departamentului de cercetare, unde a realizat analize ale riscului asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est. În perioada 2001-2006 a activat ca auditor în cadrul departamentului de inspecţie pe teren al Băncii Naţionale a Austriei. Din 2008 lucrează în grupul Volksbank, unde a coordonat departamentul de management al riscului la nivelul grupului.
"Sunt impresionat de reuşitele echipei actuale de management a Volksbank România. Următoarea etapă importantă este ca această schimbare de direcţie să devină un succes de durată", a declarat Alexander Tscherteu.
Tscherteu a acumulat experienţă şi în consultanţă: între 2006 şi 2008 a lucrat pentru firma de consultanţă McKinsey&Co, acordând asistenţă clienţilor globali din domeniul financiar, cu accent pe proiecte legate de optimizarea capitalurilor şi managementul riscurilor.
Volksbank România este a şaptea bancă din sistem după valoarea activelor, cu active de 4,7 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi. Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca bancă universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companiei, cât şi clienţilor persoane fizice.
Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat de Österreichische Volksbanken, acţionarul majoritar, către vehiculul VBI Beteiligungs GmbH, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank din Rusia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro