AVERTISMENTUL ministrului Energiei din Bulgaria: O nouă criză a gazelor este foarte probabilă
Ministrul Economiei şi Energiei din Bulgaria, Vasil Ştonov, a afirmat marţi că o nouă criză a gazelor este foarte probabilă, el avertizând că ţara sa s-ar afla într-o situaţie extrem de dificilă în cazul suspendării livrărilor de gaze din Rusia, din cauza crizei din Ucraina, transmite Novinite.
Ştonov a explicat că Bulgaria primeşte toate gazele necesare prin intermediul unei conducte din Rusia, care tranzitează Ucraina şi România, producţia locală fiind neglijabilă, de sub 0,5 milioane de metri cubi pe zi.
Ministrul a arătat că un depozit subteran de gaze din Ciren poate furniza până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi. El a insistat că, deşi e încărcat cu suficiente gaze, depozitul are o capacitate prea mică, fiind esenţială o extindere a acesteia.
Centralele termice din Bulgaria ar putea folosi păcură în cazul unei crize a gazelor, dar această schimbare necesită pregătiri substanţiale, inclusiv de transport şi logistică.
Oficialul a avertizat că impactul unei crize a gazelor ar fi resimţit în câteva ore, iar centralele termice ar trebui să fie pregătite să treacă la utilizarea unui carburant alternativ în decurs de 10 ore.
Potrivit ministrului, Bulgaria ar reuşi să facă faţă timp de o lună unei crize a gazelor, dar în a doua lună ar fi necesară restricţionarea consumului industrial de gaze.
Ştonov a arătat că interesul Bulgariei în proiectul gazoductului South Strem este legat de tarifele de tranzit, autorităţile de la Sofia încercând să obţină un nivel maxim al acestora.
Ministrul a mai spus că guvernul bulgar a susţinut toate proiectele legate de conducte de gaze, prioritatea fiind conductele de interconectare cu reţelele din România, Grecia, Turcia şi Serbia.
Ştonov a dat asigurări că autorităţile bulgare urmăresc îndeaproape evoluţia relaţiilor dintre Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană, luând măsuri pentru prevenirea întreruperii livrărilor de gaze.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro