Băncile se pregătesc să acorde credite Noua casă de până la 140.000 de euro. Normele de aplicare sunt în Monitorul Oficial
Românii vor putea să ia în perioada următoare credite ipotecare prin programul Noua casă de până la 140.000 euro, după ce normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial.
Programul Noua casă vine cu dublarea plafonului pentru credite la locuinţele noi, la 140.000 euro, dar şi avansul minim se triplează, de la 5% la 15%.
Românii vor putea să ia în perioada următoare credite ipotecare prin programul Noua casă de până la 140.000 euro, după ce normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial.
Varianta modificată a programului Prima casă, redenumit Noua casă, stabileşte dublarea plafonului pentru creditele destinate cumpării de locuinţe noi, până la 140.000 de euro, precum şi triplarea avansului minim care trebuie plătit la bancă, de la 5%, la 15%.
La celelalte categorii de locuinţe, mai vechi, care pot fi cumpărate cu credit prin programul Noua casă, plafonul maxim de credit urcă la 70.000 de euro, în timp ce avansul minim se menţine la 5%.
Creditele ipotecare acordate prin programul iniţial Prima casă, care presupuneau un avans de doar 5%, au pierdut teren în ultimul an, ajungând să reprezinte mai puţin de 30% din totalul finanţărilor ipotecare noi, după cum reiese din datele BNR. Creditele ipotecare standard, pentru care trebuie achitat un avans cuprins între 15% şi 25% din partea clienţilor, au devenit soluţia cea mai folosită pentru a finanţa achiziţia unei locuinţe, ponderea acestor credite urcând peste 70% din totalul finanţărilor ipotecare noi la finele lunii aprilie 2020. Comparativ, în urmă cu 7-8 ani ipotecarele standard aveau o pondere mai mică de 30% din totalul finanţărilor noi.
Persoanele care apelează la programul Noua casă pot achiziţiona locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, precum şi locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL. Totodată, pot fi cumpărate prin programul Noua casă alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadrate în categoriile anterioare.
Prin programul Noua casă valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe noi este de maximum 140.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
Concret, dacă valoarea finanţării este cuprinsă între 70.001 euro şi 140.000 euro, compusă dintr-un credit de 59.501-119.000 euro plus avansul plătit de beneficiar, garanţia statului acoperă maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţe.
Pe de altă parte, actul normativ stabileşte că pentru achiziţia celorlalte categorii de locuinţe creditul acordat unui beneficiar este în valoare maximă de 70.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
Prin locuinţă nouă în sensul programului Noua casă se înţelege orice locuinţă recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate. De asemenea, în sensul programului Noua casă, sunt asimilate locuinţelor noi şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate.
Beneficiarii acestui program pot fi cei care la data solicitării creditului garantat nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită.
O altă schimbare adusă de programul Noua casă este abrogarea din cuprinsul normelor de implementare a articolelor privind subcomponenta de construcţie de locuinţe de către beneficiarii Programului în regim propriu şi asociativ şi a celor privind trecerea la o locuinţă mai mare ca suprafaţă sau valoare în cadrul programului.
Programul Prima casă lansat în 2009, redenumit O familie, o casă într-un proiect aprobat în primăvară, a devenit în această vară Noua casă, venind cu noi modificări determinate şi de implicaţiile pandemiei de coronavirus, la doar câteva luni după ce proiectul de modificare iniţial fusese promulgat de preşedinte.
Ministerul Finanţelor a susţinut că prin stabilirea unor valori diferenţiate ale finanţărilor garantate, care cresc progresiv în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, s-a urmărit stimularea achiziţiei de locuinţe noi, superioare din punct de vedere calitativ, în vederea înnoirii şi creşterii calităţii fondului locativ, având ca rezultat implicit şi relansarea sectorului de construcţii.
În cadrul programului Prima casă, până la data de 30 iunie 2020 au fost acordate un număr de 296.905 promisiuni şi contracte de garantare în valoare totală de 26,7 mld. lei.
Plafonul de garantare aprobat pentru acordarea de garanţii în cadrul programului Prima casă în anul 2020 este de 2 mld. lei, din care s-a alocat către instituţiile de credit un plafon de garantare în valoare de 1,98 mld. lei din care până în prezent s-au consumat circa 424 mil. lei, ceea ce reprezintă procentual doar în jur de 21,4% din valoarea plafonului alocat pentru anul 2020.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro