Băsescu: Trebuie luate măsuri de privatizare onestă a marilor companii de stat care au pierderi
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, că în perioada următoare vor trebui luate măsuri de privatizare "onestă" a marilor companii de stat care generează pierderi.
Preşedintele a spus că din punctul său de vedere "competitivitatea, în creştere, a economiei Româneşti, vine strict din sectorul privat".
"Vor trebui luate măsuri, inclusiv de privatizare onestă a marilor companii de stat care generează pierderi", a comentat şeful statului, adăugând că, altfel, România nu va reuşi să fie competitivă la nivel european, dacă nu-şi finalizează şi îşi repartizează sectorul de stat.
Şeful statului a mai declarat că de regulă, "în România ne-am obişnut să privim spre marii investitori, dacă vin sau nu vin, ei fiiind cei care ar trebui, chipurile, să relanseze economia românească".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro