Bilanţul erupţiei vulcanice din Japonia a ajuns la 48 de morţi - VIDEO
Alte cinci cadavre au fost descoperite miercuri după-amiază pe vârful muntelui japonez Ontake, care a erupt sâmbătă pe neaşteptate, bilanţul provizoriu al tragediei fiind în prezent de 48 de morţi, anunţă presa locală.
Patruzeci şi trei de cadavre fuseseră deja descoperite începând de sâmbătă până miercuri în zona erupţiei vulcanului cu o altitudine de 3.067 metri situat între prefecturile centrale Nagano şi Gifu.
Operaţiunile de salvare au fost reluate miercuri dimineaţă, la patru zile de la erupţia care a surprins în zonă sute de turişti. Echipele de salvare au fost nevoite marţi să suspende operaţiunile de căutare, de teama unei noi erupţii.
Forţele de autoapărare nipone au reuşit însă miercuri dimineaţă să aterizeze cu elicopterele pe munte, de unde au recuperat mai multe cadavre ce fuseseră reperate în zilele precedente. Ele au avut însă surpriza de a descoperi şi alte corpuri neînsufleţite.
Potrivit unor relatări de la faţa locului, numeroase persoane sunt în continuare date dispărute.
De altfel, prefectura din Nagano a anunţat că "o anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili numărul persoanelor dispărute". Potrivit unui purtător de cuvânt, "operaţiunile de căutare sunt dificile şi necesită timp, astfel că, deocamdată, este imposibil să se precizeze când va fi anunţat bilanţul" definitiv.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro