BIOGRAFIE: Cine este Adly Mansour, judecătorul necunoscut desemnat să conducă Egiptul în perioada de tranziţie
Preşedinte al Curţii Constituţionale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.
Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.
Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.
Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obţinut o bursă pentru a studia la prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA) din Paris înainte de a-şi începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro