Bisericile de lemn din România, pe lista celor mai ameninţate situri culturale din Europa
Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei şi din nordul Olteniei au fost incluse pe lista celor mai ameninţate situri culturale din Europa, duminică, în timpul Congresului moştenirii culturale, dedicat conservării patrimoniului, care a avut loc la Viena.
Alături de aceste situri culturale din România, lista include obiective de patrimoniu din Belgia, Grecia, Italia, Portugalia, Rusia şi Serbia.
Lista constituie un instrument important în ceea ce priveşte promovarea în rândul publicului a subiectului patrimoniului cultural ameninţat al Europei, a declarat Denis de Kergorlay, preşedintele executiv al Fundaţiei Europa Nostra, care finanţează parţial Banca europeană de investiţii (BEI).
Federaţia paneuropeană pentru patrimoniul cultural Europa Nostra este o platformă reprezentativă care reuneşte 250 de organizaţii ce activează în domeniul patrimoniului cultural, din 50 de ţări din Europa.
Anul acesta, pe lista obiectivelor culturale aflate în pericol se mai află Teatrul Bourla din Anvers (Belgia), cartierele istorice Dolcho şi Apozari din Kastoria (Grecia), citadela din Alessandria (Italia), clopotele Palatului naţional din Mafra (Portugalia), cartierul "social" din Cerniakovsk (Rusia), construit de arhitectul german Hans Scharoun în 1924, şi sinagoga din Subotica (Serbia).
Lista siturilor culturale în pericol din Europa pentru anul 2014 a fost aleasă de consiliul director al Fundaţiei Europa Nostra din 11 obiective, selectate de o comisie consultativă internaţională, formată din experţi în istorie, arheologie, arhitectură şi finanţe.
Nominalizările au fost făcute de organizaţii ale societăţii civile şi de instituţii publice din toată Europa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro