Bittnet şi-a crescut cu 36% cifra de afaceri atingând o capitalizare de 21,4 milioane de lei

Autor: Florin Casota Postat la 20 februarie 2017 649 afişări

Bittnet a înregistrat o creştere cu 36% a cifrei de afaceri faţă de 2015, în timp ce capitalizarea companiei a crescut de aproape trei ori, de la 7,7 până la 21,4 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii.

Bittnet şi-a crescut cu 36% cifra de afaceri atingând o capitalizare de 21,4 milioane de lei
Bittnet a implementat peste 270 proiecte de integrare în 2016, faţă de 174 în 2015, inclusiv mai multe proiecte de migrare în cloud a infrastructurii unor companii din mediul online, astfel veniturile din training IT au depăşit 1,2 milioane euro. 
 
„Cel mai important lucru pentru noi în 2016 a fost că am reuşit să marcăm trecerea către o companie de dimensiune medie, care a reuşit să crească şi să se dezvolte constant pe principii solide de business. Noi preţuim o cultură organizaţională bazată pe valori precum onestitate, transparenţă şi flexibilitate, în condiţii de performanţă şi competenţă şi ne bucurăm de parteneriate cu jucători importanţi din piaţă“, a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet.
 
 „Considerăm că şi pentru 2017 tendinţele identificate în ultimii doi ani - cloud-ul, securitatea cibernetică şi soluţiile integrate vor continua să fie sursa de creştere a afacerii. Intenţionăm să ne concentrăm eforturile şi resursele pentru a fi printre cei mai relevanţi parteneri de IT pe aceste arii de expertiză. Atenţia noastră va continua să fie concentrată spre oferirea de servicii cu valoare adăugată sporită, cum ar fi consultanţă şi migrare către cloud, asigurarea securităţii soluţiilor informatice şi oferirea de soluţii IT în regim de «managed services»“, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet, privind planurile de viitor ale companiei.
 
 
Bittnet este o companie antreprenorială românească din sectorul IT, înfiinţată în 2007. Compania oferă clienţilor săi cursuri IT oficiale, servicii de implementare de soluţii IT bazate pe tehnologii cloud, dar şi în zona de infrastructură IT clasică (routing, switching, servere, virtualizare, securitate, teleprezenţă sau wireless). În aprilie 2015, a devenit prima companie IT din România listată la Bursa de Valori Bucureşti, pe piaţa AeRO. 
 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.