"Blind date" cu o carte, metodă inventivă a unei librării de a-şi creşte vânzările

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 10 iulie 2014 219 afişări

"Blind date" cu o carte, metodă inventivă a unei librării de a-şi creşte vânzările

Se spune că nu ar trebui să judeci o carte după copertă - iar un comerciant din Australia s-a gândit să pună în aplicare acest concept.

Librăria vinde cărţi ambalate în hârtie, sub îndemnul "mergi la o întâlnire oarbă cu o carte". Pe ambalaj curioşii pot găsi doar câteva detalii, precum genul literar de care aparţine manuscrisul sau perioada în care a fost scris.

"Foarte mulţi oameni intră în magazinele noastre fără să ştie exact ce vor să cumpere, rugându-ne să le recomandăm ceva", povesteşte Ryan, un angajat al Elizabeth's Bookshop. "Ne-am gândit că ar fi o idee interesantă, cel puţin pentru clienţi, să poată cumpăra o carte fără să ştie exact ce cumpără. Iar ideea a avut mai mult succes decât ne-am fi aşteptat."

Au fost însă şi clienţi care au considerat că aceasta este doar o metodă de a scăpa de cărţile care nu se vindeau, însă proprietarii dau asigurări că toate cărţile sunt de calitate şi cunoscute publicului larg.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/blind-date-cu-o-carte-metoda-inventiva-a-unei-librarii-de-a-si-creste-vanzarile-12922841
12922841
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.