Joi 18 februarie începe la Bruxelles o întâlnire a liderilor UE despre care se spune că ar fi crucială. Crucială pentru că va privi două aspecte care au făcut din Europa un ciur care nu mai reţine în plasa lui nici cele cele mai scânteietoare idei.

“Brexitul” şi migraţia ajunsă de necontolat sunt un summum al “întâlnirilor cruciale” pe care UE le organizează de câţiva ani încoace.

Grecia, Portugalia, Spania, criza datoriilor – toate laolalt nu au însemnat decât summituri ale spaimei. Iar când spaima îi loveşte pe cei puternici, cei mai puţin puternici sunt morţi deja de frică.

La începutul săptămânii la Bucureşti a venit şeful Consiliului European Donald Tusk, chipurile să-l convingă pe preşedintele Klaus Iohannis să accepte planul de compromis între Bruxelles şi Londra care ar face – se zice - posibilă rămânerea Marii Britanii în UE. Dar preşedintele României era deja convins. Dacă polonezul Tusk pledează pentru compromisul cu Londra care înseamnă, între altele, că muncitorii strâini nu mai primesc indemnizaţii sociale vreme de câţiva ani de la venirea în UK iar copii lor nu mai primesc alocaţii la nivelul plătit tuturor celorlalţi copii, de ce nu ar fi de acord şi românul Iohannis? Că doar polonezii din Marea Britanie numără un milion, iar românii de opt ori mai puţin!

Marea Britanie este a doua economie a Uniunii Europene, după Germania, cu un PIB anual de 2.700 mld. euro şi cu o pondere a veniturilor în PIB spre 45%. Bugetul Marii Britanii este, prin urmare, mai mare de 1.000 mld. euro anual – de 20 de ori mai mare decât cel al României. Câteva zeci de milioane de euro din aceşti bani merg spre alocaţiile copiilor muncitorilor străini şi spre eventualele “beneficii sociale” ale acestora. Este o cheltuială de 0,1- 0,2% din PIB-ul unei ţări un motiv pentru ieşirea ei din UE?

Cititi mai multe pe www.zf.ro