Business Magazin, în 2005: COPILUL MEU, AFACEREA ALTUIA: Copiii reprezintă un segment de piaţă deloc neglijabil, de 3,5 milioane de potenţiali consumatori

Postat la 27 martie 2014 148 afişări

Business Magazin grupează, cu ocazia aniversării a zece ani, cele mai interesante articole de copertă din paginile revistei.

Business Magazin, în 2005: COPILUL MEU, AFACEREA ALTUIA: Copiii reprezintă un segment de piaţă deloc neglijabil, de 3,5 milioane de potenţiali consumatori

E dificil pentru parinti sa reziste atunci cand cel mic cere jucaria scumpa vazuta in vitrina, ultimul volum din Harry Potter sau o Barbie imbracata dupa ultima moda. Iar resortul afectiv care ii impinge pe parinti sa cumpere hraneste in toata lumea afaceri de miliarde de dolari. In Romania, copiii reprezinta un segment de piata deloc neglijabil, de 3,5 milioane de potentiali consumatori, pentru cucerirea carora companiile pun la bataie bugete de publicitate, instrumente de fidelizare si tehnici de marketing verificate deja pe pietele dezvoltate.

Cand, la 1 ianuarie anul acesta, canalul de televiziune pentru copii Fox Kids si-a schimbat numele in Jetix, cu siguranta nu multi parinti s-au intrebat de ce. Chiar si in industria de media, redenumirea a trecut mai degraba ca un rebranding ca oricare altul, ca un facelift cu valoare de PR sau ca un nou mod de a tine treaza atentia clientilor de publicitate.

Cercetand insa ce se afla in spatele noului logo, iese la iveala o tranzactie de 5,3 miliarde de dolari, avand ca obiect un pachet de 76% din actiunile Fox Family Worldwide - aceeasi din care facea parte si Fox Kids Europe. Cumparatorul a fost The Walt Disney Company.

De ce a platit Walt Disney peste 5 miliarde de dolari? In loc de raspuns, inca un exemplu: Harry Potter-mania. Noul titlu din seria Harry Potter ("Harry Potter and the Half-Blood Prince") a facut ca actiunile editorului cartii, Bloomsbury, sa inregistreze imediat o crestere de 7,5% de la data anuntului lansarii cartii. Ca sa nu mai punem la socoteala miliardele de dolari generate in urma ecranizarii primelor trei volume, a vanzarilor de DVD sau casete video si a unor produse asociate brandului (haine, jocuri pe computer, cluburi, promotionale).

Exemplele de mai sus conduc la aceeasi concluzie poate cinica, dar adevarata: copiii sunt o piata cat se poate de profitabila. Si daca pentru producatorii de magie, clientii de varste mici sunt doar un segment printre altele, producatorii de articole pentru copii - textile, alimente, cosmetice - si-au construit tot business-ul in jurul acestei categorii de consumatori.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2005.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business magazin,
10 ani,
cover story
/actualitate/business-magazin-in-2005-copilul-meu-afacerea-altuia-copiii-reprezinta-un-segment-de-piata-deloc-neglijabil-de-3-5-milioane-de-potentiali-consumatori-12346077
12346077
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.