Suntem cu 10 – 15 ani înainte de declanşarea plăţilor pensiilor către “generaţia decreţeilor” şi parcă am fi descoperit acum că bugetul public – aşa numitul Pilon I retristributiv - va fi împovărat de aceste plaţi şi nu va putea susţine creşteri aberante de pensii, asa cum promit uneori câte unii.

Parcă am vrea să contrazicem matematica implacabilă, aceea care spune că la acel moment, în jurul anului 2035, pensia de la stat va reprezenta cam 30% din ultimul salariu. De exemplu, pentru cineva care va ieşi la pensie în anul 2035 şi a avut la acel moment un salariu de 1.000 EUR, pensia la care se va putea aştepta va fi de circa 300 de EUR.

Ca şi cum cineva care acum câştigă 5.000 RON salariu net şi ar ajunge la vârsta pensionarii, de luna viitoare ar primi doar 1.500 RON. Desigur, în termeni nominali, sumele vor fi mai mari din cauza inflaţiei din următorii 15 ani, însă raportul general acesta va fi: pensia de la stat va reprezenta o rată de inlocuire de circa 30%. Menţionez că la acest moment, rata de înlocuire este de 40%, respectiv cineva cu un salariu de 5.000 RON net, intră în pensie cu o suma de circa 2.000 RON. Însă rata aceasta de înlocuire va tot scădea, din motive demografice.

Ce ar putea face politicienii în următorii 15 ani?

Ar putea să ne dea speranţe că această matematică se va schimba, ca prin minune. Ar putea să forţeze limitele bugetelor, astfel încât să ne dea senzaţia că ne vom permite pensii mai mari decât acel 30%. Poate va fi 35%.

Avem şi economişti care susţin că Guvernele “rău-voitoare” nu găsesc soluţii pentru creşterea mai accelerată a pensiilor, pe când cele “bine-voitoare” vor acorda de la ele însele nişte creşteri mai mari. 

Pilonul II este bun şi insuficient

Cum, doar până în 150 de euro va primi din Pilonul II cineva care se pensionează prin preajma anilor 2035? Da, aceleaşi calcule arată acest lucru, anume că pensia privată va reprezenta doar 10-15% din ultimul salariu, dacă lucrurile rămân cum sunt acum.

Motivele? Au fost chiar sub ochii noştri şi le-am văzut în ultimii 10 ani:

• în primul rând contribuţiile automate au rămas sub nivelul gândit iniţial. Niciodată nu am ajuns la 6% din salariul brut, acum suntem doar la 3,75%. Guverne de toate culorile au întârziat sau nu au aplicat aceste creşteri, care ar fi însemnat ca pensia privată să fie cu 60% mai mare faţă de scenariul actual. Nu a ieşit nimeni în stradă pentru că nu s-a majorat contribuţia la pensia privată.
• în al doilea rând, la câte 4 sau 8 ani, apar dispute politice legate de aceste pensii. Mizându-se pe faptul că mulţi nu îşi fac calcule într-o perspectivă de peste 20-30 de ani, ne aducem aminte  că în perioada 2017 – 2019 eram foarte aproape ca acest Pilon II să fie desfiinţat. În final nu s-a ajuns la acest lucru, dar ecoul în rândul populaţiei, cum că “ar fi fost o idee bună”, a fost unul semnificativ.
• contestatarii sistemului multi-pilon, cei care stau la pândă să urmarească vreo scadere de bursă sau vreun randament insuficient al fondurilor ca să demonstreze că nu sunt bune, mai invoca şi argumente de tip “Chile”, unde pensiile private au fost insuficiente, iar în final tot a fost nevoie de o completare din partea statului. Aşa este, pentru că şi chilienii au avut Guverne care au direcţionat volume insuficiente către pensiile private, astfel încât în 30 de ani nu s-au acumulat sume decente acolo. Plus că au facut greşeala să vrea să înlocuiască dintr-o dată sistemul public cu cel privat, ceea ce se poate face doar treptat.

În timp, acumularea privată de capital pentru pensie ar trebui să predomine, însă acest lucru se întâmplă în mai mult de o generaţie: 

• în 2035, pensia de la stat va fi 30% din ultimul salariu, iar cea de la administratorul privat ar putea fi până în 15%, însă ulterior, acest raport se va rebalansa. E posibil ca pentru pensionarii din anii 2040 – 2050, pensia de la stat să reprezinte chiar mai puţin decat cea acumulată privat, Pilon II, Pilon III, eventual pensie ocupaţională.

Acum vorbim de reforme, când multe soluţii le avem sub ochii noştri

Nu sunt adeptul ideii că sistemul de pensii trebuie regândit din temelii. Sistemul are nevoie de câteva  ajustări din mers, multe dintre ele enunţate deja în spaţiul public. Nu vorbim de soluţii miraculoase, ci de aplicarea unor soluţii logice, cum ar fi:

• Creşterea contribuţiilor la pensia Pilon II. Premierul Florin Cîţu enunţa cu mult entuziasm acest lucru încă de la începutul anului 2020. Însă ţinta de 6% din salariul brut nu mai apare pe nicăieri acum. Dacă procentul alocat la Pilon II ar creşte în câţiva ani de la 3.75% la 6%, poate nu pentru cei din 2035, dar pentru cei din 2040-2045, pilonul administrat privat ar începe să conteze din ce în ce mai mult.
• Creşterea deductibilităţii fiscale pentru Pilonul III facultativ, care la acest moment este de doar 400 EUR/an. O majorare a acestei facilităţi ar încuraja economisirea voluntară, care să adauge peste rata de înlocuire de 40-45%  (Pilon I + Pilon II) de mai sus.
• Plafonarea / diminuarea pensiilor speciale. Chiar dacă acestea nu au legătură directă cu bugetul public de pensii ci cu bugetul general al ţării şi chiar dacă volumul lor este de câteva sute de milioane de euro anual şi nu ar rezolva în sine problema generală, plafonarea acestor pensii speciale duce către revenirea la principiul contributivitătii. Să vorbeşti în spaţiul public despre creşterea vârstei de pensionare, când ai “speciali” care intră în pensie la 45-50 de ani este cel puţin indecent.
• şi da, în mixul de măsuri intră şi creşterea vârstei de pensionare în următorii 10 ani. Ea nu poate fi o soluţie de sine stătătoare, de aceea este deranjantă aducerea în discuţie fără celelalte componente de mai sus. Însă din nou, revenind la matematica implacabilă, până la urma ne vom alinia şi creşterii vârstei de pensionare, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări din Europa. Probabil în trepte, probabil întâi voluntar, căci nu ne referim aici la lucrătorul din mină sau din siderurgie, ci la munci care pot fi desfăşurate şi după vârsta de 65 de ani.

Dincolo de toate cele de mai sus, care conduc cumulat la o pensie de maxim 40-45% din ultimul salariu, va conta foarte mult cât economiseşte şi cât investeşte fiecare individ.

Un aspect pozitiv este că o bună parte a populaţiei României deja economiseşte, iar acest lucru se vede de un deceniu încoace.  O parte din aceste economii migrează treptat către diverse forme de investiţie pe termen mediu si lung.

Cristian Tudorescu  - Consultant financiar şi cofondator al Investors Club