Camera Deputaţilor începe în toamnă un program de internship pentru studenţi şi masteranzi

Autor: Alina Novaceanu Postat la 02 iulie 2014 52 afişări

Camera Deputaţilor va demara, din toamnă, un program în care 50 de masteranzi şi studenţi vor lucra cu parlamentarii la comisii şi la cabinetele aleşilor, a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei Valeriu Zgonea, arătând că se urmăreşte ca instituţia să devină mai credibilă în ochii cetăţenilor.

”Camera Deputaţilor demarează programul de internship. Proiectul este aprobat, sper că din toamnă 50 de tineri marteranzi sau studenţi la facultăţile din Bucureşti sau la facultăţile din România să vină să interacţioneze cu Parlamentul, să vadă ce se întâmplă aici, cu bune şi cu rele, să accepte această instituţie, să ne spună ce trebuie modificat şi care este percepţia. Aducem nişte oameni cu o gândire inovativă, modernă, europeană, care să lucreze în internship, la comisia de specialitate, la cabinetele demnitarilor şi vreau să văd care este reacţia parlamentarilor, a politicienilor, reacţia angajaţilor Camerei Deputaţilor la acest val de oameni noi care doresc să vadă cu ce se ocupă Parlamentul şi cum putem să facem ca această instituţie să fie mai credibilă în ochii cetăţenilor şi în activitatea pe care o are”, a precizat Zgonea.

El a mai spus că există şi un proiect de parteneriat pe termen lung cu Academia Română pentru o carte de istorie a parlamentarismului şi pentru a face legi mai bune.

”Am avut o discuţie cu conducerea Academiei şi cu preşedintele acesteia şi cred că e momentul ca noi, parlamentarii, să înţelegem că avem nevoie de experienţa şi cunoştinţele Academiei în diferite domeni,i dacă vrem să facem legi mai bune, predictibile. Proiectul este axat pe trei piloni: o istorie a parlamentarismului. România are nevoie de istoria parlamentarismului. Acum câteva săptămâni Senatul României a celebrat 150 de ani de la prima sa sesiune ordinară, peste câţiva ani celebrăm 100 de ani de la independenţă şi cred că o carte făcută de către membrii Academiei despre istoria parlamentarismului în România este extrem de importantă pentru a arăta stabilitatea democraţiei pe care noi am implementat-o acum 25 de ani în România”, a explicat Zgonea.

Preşedintele Camerei a mai arătat că un alt proiect, făcut împreună cu Ministerul Educaţiei, se referă la o expoziţie de fotografii privind Holocaustul cu care se va merge ”din liceu în liceu”, în special în Transilvania şi Republica Moldova.

”Un alt proiect este împreună cu Ministerul Educaţiei şi este legat de un moment mai neplăcut al istoriei noastre, Holocaustul, pe care vreau să-l demarăm în toamnă. O expoziţie de fotografii care să meargă din liceu în liceu, în special în oraşele în care au fost persoane deportate de pe teritoriul României - Transilvania şi Republica Moldova”, a spus Zgonea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CAMERA DEPUTAŢILOR,
PROIECTE,
/actualitate/camera-deputatilor-incepe-in-toamna-un-program-de-internship-pentru-studenti-si-masteranzi-12877940
12877940
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.