Când ar putea intra în vigoare noua taxă auto pentru maşinile poluante în ţara noastră. Proprietarii a 8 milioane de maşini vechi din România o vor achita
Taxa auto pentru maşinile poluante va intra în vigoare, cel mai devreme, la 1 ianuarie 2026, declară ministrul Finanţelor, Tánczos Barna. Maşinile mai puţin poluante vor fi taxate mai puţin, subliniază politicianul.
„Discuţia trebuie purtată cu Ministerul Transporturilor, cu autorităţile locale şi asociaţiile reprezentative ale UAT-urilor, Ministerul Finanţelor, astfel încât în 2025 să putem pune la punct un pachet legislativ nou de recapuzizare, de reducere a poluării pe tot ce înseamnă mobilitate în România. Acest lucru poate să însemne, la anumite categorii de autoturisme, impozite, taxe locale mai mari, pentru că majoritatea acestor taxe se duc în bugetul autorităţilor locale. Poate însemna impozite, taxe mai mici la anumite mijloace de transport care sunt mai puţin poluante şi trebuie creat un echilibru, astfel încât să fie motivant să circulăm cu mijloace de transport mai puţin poluante”, spune ministrul, marţi, la Digi24.
El subliniază că avem finanţări din partea statului pentru schimbarea maşinilor vechi pe maşini noi, această schimbare fiind finanţată de programele RABLA, care vin în sprijinul celor care vor să aibă maşini mai puţin poluante.
Întrebat de când ar putea intra în vigoare taxa auto, ministrul a răspuns: „Cu siguranţă nu în 2025, cel mai devreme pe 1 ianuarie 2026”.
El precizează că maşinile mai puţin poluante vor fi taxate mai puţin decât cele care sunt mai poluante.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro