Cartel Alfa: Pilonul II de pensii să garanteze cel puţin contribuţiile plătite de salariat
"Cartel Alfa" solicită o analiză privind evaluarea sistemului de pensii private obligatorii, arătând că acest pilon trebuie să garanteze un randament al fondurilor care să acopere cel puţin partea din pensia publică pe care salariatul o pierde sau să garanteze conservarea contribuţiilor plătite.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" solicită marţi, într-o scrisoare deschisă trimisă premierului Victor Ponta şi ministrului Muncii, Rovana Plumb, o analiză şi o dezbatere privind evaluarea sistemului de pensii private obligatorii şi a impactului acestuia asupra actualilor şi viitorilor pensionari, cât şi asupra economiei, arătând că o astfel de discuţie trebuie să se facă în primul rând cu organizaţiile sindicale, în calitate de reprezentanţi ai salariaţilor, cei care alimentează, din veniturile lor, aceste fonduri.
"În legătură cu propunerea vehiculată privind o posibilă naţionalizare a fondurilor private de pensii (Pilonul II), aţi afirmat că aceste fonduri nu vor fi naţionalizate, ci sprijinite, prin modificarea legislaţiei, să investească nu doar prin cumpărarea titlurilor de stat, ci şi în alte zone, precum piaţa de capital. (...) Legea 411/2008, care reglementează sistemul de pensii obligatorii administrate privat prevede ca, în termen de trei ani, Guvernul României să propună Parlamentului «Legea privind plata pensiilor private», care ar trebui să reglementeze modul de calcul al pensiei şi valoarea de care va beneficia participantul la pensii pilon II. Nici până astăzi, după şase ani de la debutul fondurilor de pensii, guvernul nu a respectat această obligaţie, de a elabora legea care trebuie să garanteze o rata minimă de rentabilitate a fondurilor de pensii", se arată în scrisoarea trimisă premierului şi ministrului Muncii.
Sindicaliştii susţin că, în lipsa acestei legi, cei peste cinci milioane de participanţi la fondurile de pensii obligatorii administrate privat se bucură în continuare de perspectiva beneficiului, "la fel ca în cunoscutul proverb cu «blana ursului din pădure»".
"Nu putem vorbi, aşadar, despre o schimbare în structura categoriilor de investiţii fără reglementarea unei protecţii adecvate a fondurilor de pensii. Suntem de acord cu investiţii, altele decât în titluri de stat, atât timp cât acestea sunt făcute responsabil şi garantează un nivel minim al pensiei la sfârşitul perioadei de contribuţie. Cu alte cuvinte, să garanteze un randament al fondurilor care să acopere cel puţin partea din pensia publică pe care salariatul o pierde sau, alternativ, să garanteze conservarea în termeni reali a contribuţiilor plătite de salariat", se mai arată în documentul citat.
În privinţa schemelor la care riscul este integral "pe spatele salariaţilor", CNS "Cartel Alfa" consideră că Guvernul trebuie să intervină pentru crearea de mecanisme de garantare, fără a muta încă o dată riscul de la privat la stat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro