Cătălin Drulă: Este inacceptabil ca Grindeanu să nu-l demită pe directorul CFR SA
Este inacceptabil ca Grindeanu să nu-l demită pe directorul CFR SA, susţine preşedintele USR Cătălin Drulă, după ce luni procurorii DNA Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de directorul general interimar şi faţă de directorul general adjunct tehnic.
„Omul lui Grindeanu de la CFR SA, urmărit penal de DNA. Este vorba despre acel Ion Simu sub a cărui conducere Complexul Astoria a ajuns pe nimic la băieţii deştepţi. Acel Simu de dragul căruia Grindeanu l-a executat din Consiliul de Administraţie al CFR SA pe singurul specialist în domeniul feroviar de acolo. Acel Simu care, la marele miting al cămăşilor albe al lui Dragnea, suplimenta vagoanele din funcţia de director al regionalei CFR Timişoara, ca să aducă mai mulţi protestatari la Bucureşti”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.
El susţine că liniştea din biroul lui Grindeanu este asurzitoare: „Până acum, pare că îl protejează pe Simu precum Iohannis pe Bode”.
„Este inacceptabil ca Grindeanu să nu-l demită pe directorul CFR SA. Este de necrezut ca acest personaj să mai ia şi o singură decizie (dezastruoasă, că altfel nu ştie) pentru infrastructura feroviară din România”, a adăugat liderul USR.
Procurorii DNA Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Simu-Alexandru Ion, director general interimar al CFR SA, şi a lui Ceşa Petru, director general adjunct tehnic în cadrul CFR SA. În sarcina lui Simu s-a reţinut comiterea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precum şi instigare la uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În sarcina lui Ceşa Petru s-a reţinut comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, precum şi uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro