Câţi bani face unul dintre cele mai SPECTACULOASE locuri de distracţie din Bucuresti. Acesta deţine şi cea mai mare plajă urbană din Europa

Autor: Andra Stroe Postat la 24 iulie 2019 854 afişări

Câţi bani face unul dintre cele mai SPECTACULOASE locuri de distracţie din Bucuresti. Acesta deţine şi cea mai mare plajă urbană din Europa

Staţia din Piaţa Romană în care opreşte autobuzul complexului de wellness şi relaxare Therme este plină. Când acesta soseşte, toată lumea se înghesuieşte grăbită şi dă din coate să prindă un loc pentru a parcurge mai comod cele aproximativ 40 de minute până la destinaţie. Câteva familii cu copii neastâmpăraţi, două-trei cupluri şi, în rest, o mulţime de străini tineri şi gălăgioşi: italieni, nemţi, englezi, francezi. După ce au colindat, probabil, Centrul Vechi cu o seară înainte,merg acum să viziteze una dintre cele mai apreciate artacţii din nordul Capitalei.

Therme Nord Bucureşti, compania care administrează complexul de welness şi relaxare Therme de lângă Capitală, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 114 milioane de lei (24,6 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de anul precedent, şi un profit de aproape 9 mil. lei, dublu faţă de 2017, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Anul trecut, complexul s-a extins cu două parcuri urbane tematice - Feng Shui şi Pangea, cu peste 10.000 mp de spaţiu verde.

Cu o capacitate internă de 4.000 de persoane simultan, Therme Bucureşti este una dintre principalele atracţii de weekend pentru bucureşteni, dar şi pentru turiştii veniţi să viziteze Capitala. „Aproximativ 25% dintre vizitatorii din timpul săptămânii sunt străini”, descrie Stelian Iacob, administratorul Therme Bucureşti, ponderea clienţilor străini care ajung în centrul de wellness şi relaxare din Baloteşti. De la deschidere până în prezent, numărul clienţilor a depăşit estimările iniţiale ale investitorilor. „Dacă iniţial estimam circa 900.000 de vizitatori pentru primul an de funcţionare, până la sfârşitul celui de-al doilea an am înregistrat peste 2 milioane de vizitatori”, adaugă reprezentantul parcului. În 2018, numărul vizitatorilor a ajuns la peste 3 milioane, circa 30% fiind străini. Clienţii sunt, deopotrivă, familii cu copii, studenţi, tineri profesionişti şi antreprenori, dar şi persoane în vârstă care vin în special pentru beneficiile apei termale. „Tendinţa principală este de a vizita centrul împreună cu partenerul sau cu familia”, adaugă Iacob.

Potrivit Danielei Marişcu, fondatoarea Aquatica Experience, brand specializat pe dezvoltarea de parcuri de distracţie şi aquaparkuri, Therme Bucureşti este singurul business de profil cu acţionariat străin din România. Deschis la începutul lui 2016, cu o investiţie iniţială de circa 50 de milioane de euro, care a ajuns, între timp, la peste 85 de milioane de euro, centrul de welness din Baloteşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei (aproximativ 21,5 milioane de euro). Anul trecut, complexul a avut 507 salariaţi, fiind cel mai mare Therme din Europa, construit greenfield, pe un areal de 250.000 mp, cu o suprafaţă indoor de 35.000 mp, potrivit ZF.

Centrul de agrement este structurat pe trei zone: The Palm, Elysium şi Galaxy (ultima fiind destinată în special familiilor cu copii), şi dispune de o suprafaţă exterioară de peste 250.000 de metri pătraţi. În iarna lui 2016, zona Galaxy a fost extinsă cu un nou corp, de 4.000 de metri pătraţi, iar în vara anului trecut a fost deschisă şi o plajă, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, proiecte în care s-au investit circa 15 milioane de euro.

La începutul acestui an, în urma unei investiţii de 3,5 milioane de euro, Therme Bucureşti a inaugurat un restaurant de tip fusion, Humboldt, cu o capacitate de 190 de locuri, pe o suprafaţă de 1.100 mp la interior şi o terasă de peste 900 mp.

În restaurant există cinci spaţii de dining unice: Sushi bar, Asian Corner, Mediteranean & Pasta Corner, Fish & Seafood şi American Steak, Burgers & more, scrie ZF.

Totodată, complexul găzduieşte cea mai mare grădină botanică din România, cu peste 800.000 de plante, dintre care peste 1.500 de palmieri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
capitala,
relaxare,
turisti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.