Câţi bani vor pierde barurile, cafenelele şi restaurantele odată cu intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii publice
În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
Legea care interzice fumatul în spaţii publice, care va intra în vigoare la jumătatea lunii martie, va avea un impact de mici dimensiuni asupra businessului restaurantelor, cafenelelor, cluburilor şi barurilor din România, scăderile urmând a fi de maximum 5% şi doar pentru două-trei luni.
Astfel, la un total al businessului din domeniu de circa 7 mld. lei anual, scăderile cauzate de intrarea în vigoare a acestei legi vor fi de 50-80 de milioane de lei, potrivit estimărilor ZF. În ceea ce îi priveşte pe producătorii de ţigări, aceştia nu au ieşit public pentru a face declaraţii privind această lege şi dacă intrarea ei în vigoare le va afecta businessul. Anual românii cheltuie pe ţigări 13-14 mld. lei, în contextul în care circa un sfert din populaţie (5 milioane de oameni) fumează. Piaţa este împărţită de trei giganţi - Philip Morris, BAT şi JTI.
„Dacă ne uităm istoric la ce s-a întâmplat pe alte pieţe, impactul intrării în vigoare a unei astfel de legi este mic. Ne aşteptăm să vedem o scădere uşoară a vânzărilor de la bar, însă nu cred că va fi un impact semnificativ. Consumatorul român cred că este pregătit psihologic pentru această lege, dat fiind că se vorbeşte despre ea de mult timp deja şi a durat destul de mult intrarea ei în vigoare“, spune Oprea Bebi, fondatorul Bordello, unul dintre cele mai vechi şi populare baruri din Bucureşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro