Ce face acum primul CEO al Microsoft România: “Lecţia este să nu ne fie frică şi să avem curajul să încercăm experienţe noi”

Autor: Ioana Matei Postat la 11 august 2014 362 afişări

Ce face acum primul CEO al Microsoft România: “Lecţia este să nu ne fie frică şi să avem curajul să încercăm experienţe noi”

Silviu Hotăran s-a orientat spre domeniul consultanţei în 2008, după ce a fost mai bine de 12 ani CEO al Microsoft România. A trecut la conducerera filialei locale a companiei de training GKTI Semper Human, unde face „antreprenoriat educaţional“: „Nu mi-am propus niciodată să fiu manager sau consultant, dar iată care e lecţia: să nu ne fie frică şi să avem curajul să încercăm experienţe noi“. După ce a crescut Microsoft de la patru la 125 angajaţi şi a fost responsabil direct de 12 ţări, a descoperit că pasiunea lui principală este lucrul cu oamenii. A fost o consecinţă naturală orientarea spre firma Semper Human, pe care el a înfiinţat-o şi a alăturat-o grupului elveţian Gustav Käser, ca urmare a unui program de leadership la care participase anterior, alături de toţi angajaţii Microsoft din Europa de Est. „Dintre toate programele de dezvoltare pe care le-am făcut, şi am făcut multe, acesta m-a făcut să îl ţin minte.“

În octombrie 2008 s-a alăturat grupului, iar printre clienţii pe care i-a avut au fost companii din domeniul IT precum Total Soft, Bitdefender, Microsoft, IBM sau HP. Hotăran nu are angajaţi, pentru că, spune el, trece printr-o perioadă în care îi place să se implice personal în dezvoltarea businessului prin proiecte de leadership, vânzări, construcţia echipelor şi managementul stresului. „Antreprenoriatul în educaţie“ pe care îl face se referă la programe de dezvoltare în care lucrează cu grupe de zece persoane şi care pot să dureze chiar şi peste şase luni. În acest interval, există întâlniri periodice cu echipa, unde discută diverse aspecte ale managementului, vânzării, comunicării, iar între aceste întâlniri există perioada de practică la locul de muncă sau acasă. „Eu nu dictez un curs, ci mă implic în aceste antrenamente; temele comune sunt legate de viziune, atitudine, influenţă, diferenţa dintre succes şi mediocritate reprezintă adesea capacitatea noastră de a influenţa mediul în care trăim.“ Hotăran are între 15 şi 20 de clienţi, care i-au adus anul trecut o cifră de afaceri de 150.000 euro. Cel mai mult îi lipsesc oamenii de la Microsoft, dar îşi face timp pentru a se reîntâlni cu foştii colegi, atât din România, cât şi din afară.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
microsoft,
ceo,
angajati,
management
/actualitate/ce-face-acum-primul-ceo-al-microsoft-romania-lectia-este-sa-nu-ne-fie-frica-si-sa-avem-curajul-sa-incercam-experiente-noi-13072010
13072010
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.