Ce faceţi cu banii când pieţele de capital sunt în derivă? Al doilea cel mai mare miliardar egiptean a investit aproape 6 miliarde de dolari în aur

Postat la 01 mai 2018 91 afişări

Majoritatea investitorilor consideră că zilele bune ale pieţelor de capital au luat sfârşit, dar nu şi-au retras încă investiţiile. Pe fondul acestei temeri, miliardarul egiptean Naguib Sawiris a investit jumătate din averea lui netă – 5,7 miliarde de dolari – în aur, potrivit Bloomberg.

Ce faceţi cu banii când pieţele de capital sunt în derivă? Al doilea cel mai mare miliardar egiptean a investit aproape 6 miliarde de dolari în aur
Acesta a transmis într-un interviu de săptămâna aceasta că are încredere în creşterea aurului, susţinând că metalul preţios va ajunge la 1.800 de dolari per uncie, adică 63 de dolari per gram, faţă de valoarea actuală de 1.300 de dolari per uncie, adică 45 de dolari per gram.
 
„Până la urmă există China, iar ei nu se vor opri din consum. Oamenii au mereu tendinţa de a se îndrepta spre aur în timpul crizelor, iar acum suntem într-o perioadă plină de crize”, a spus Sawiris. „Uitaţi-vă la Orientul Mijlociu şi la restul lumii, iar domnul Trump nu ajută”.
 
Preşedintele Donald Trump îl ajută totuşi pe Sawiris într-un singur mod: Dacă un tratat de pace cu Coreea de Nord ar fi atins, investiţiile egipteanului ar putea în sfârşit să dea randament. După 10 ani în care acesta a aşteptat să îşi repatrieze profiturile din Coreea de Nord şi să îşi poată controla compania de telefonie mobilă, al doilea cel mai bogat om din Egipt spune că un acord de pace l-ar ajuta să îşi recupereze o parte din încasări.
 
„Eu primesc toate loviturile, sunt plătit într-o monedă care nu se poate schimba atât de uşor, am investit mulţi bani şi am construit un hotel şi am făcut multe lucruri bune acolo”, spune Sawiris, care a fondat primul operator de telecom din Coreea de Nord, Koryolink.
 
Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 53 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
00:53
00:53
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA