Ce ne pregăteşte Poliţia de Bobotează

Postat la 05 ianuarie 2013 25 afişări

Poliţia va mobiliza importante forţe suplimentare pentru asigurarea ordinii publice cu prilejul Bobotezei şi al sărbătorii Sf. Ioan şi îi sfătuieşte pe cetăţeni să aibă un comportament civilizat la manifestările religioase din aceste zile.

1.200 de poliţişti, dintre care 626 de ordine publică, 293 rutieri şi 280 de la alte structuri vor asigura, în perioada 6 - 7 ianuarie, suplimentar faţă de dispozitivul curent, măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul.

Cu acest prilej, sunt preconizate a se desfăşura 140 de manifestări religioase de amploare, pe raza a 34 de judeţe şi a municipiului Bucureşti.

Ţinând cont de faptul că la aceste manifestări religioase va participa un număr mare de persoane, poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcăşurilor de cult.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, la sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie care va fi oficiată duminică în Catedrala patriarhală din Bucure[ti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfinţirea cea Mare a Apei (aghiasma mare) în faţa Reşedinţei patriarhale de la orele 12.

Ca în fiecare an, în curtea Catedralei patriarhale a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc. De asemenea, au fost pregătite 24 de vase cu o capacitate de peste 12.000 de litri de apă care, după sfinţire, va fi oferită credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului.

Poliţia Română sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.

Poliţia recomandă cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior de la piept al hainei. Doamnelor li se recomandă să fie atente la genţi/poşete, iar cei care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult sunt sfătuiţi să nu lase la vedere bunuri de valoare.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-ne-pregateste-politia-de-boboteaza-10430025
10430025
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.