Ce salariu are Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomoplex. Anul trecut a incasat un venit net de 3,4 mil. lei, plus un bonus de 5,2 mil. lei

Postat la 15 aprilie 2022 246 afişări

Ce salariu are Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomoplex. Anul trecut a incasat un venit net de 3,4 mil. lei, plus un bonus de 5,2 mil. lei

Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la Bucureşti era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăţilor să publice laolată remuneraţia conducerii, fără ca aceasta să fie defalcată, individual, pentru fiecare director sau membru al CA-ului în parte. Cu alte cuvinte, transparenţă incompletă şi doar pentru cine vrea. Până în primăvara lui 2022.

Cea mai importantă dezvăluire a ultimilor ani, una care ar fi trebuit să fie însă o normalitate pentru orice companie care se tranzacţionează la Bursa de la Bucureşti, este accesibilă zilele acestea oricărei persoane cu o conexiune la internet, chiar dacă este sau nu este investitor la compania respectivă: ce salariu are directorul general, directorul financiar, orice director din companie. A fost nevoie ca aceste companii, la care sunt acţionari milioane de români prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, să fie forţate de o directivă europeană pentru a face pasul normal spre transparentizare.

Toate societăţile listate cu acţiuni pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, aşadar de la cele mai mari precum OMV Petrom, BRD, Chimcomplex, MedLife, Rompetrol, până la cele medii, precum Biofarm, Ropharma, TeraPlast, chiar şi la cele cu zeci de milioane de lei valoare de piaţă, publică din primăvara lui 2022 raportul de remunerare ca parte a unei directive europene transpusă anul acesta în legislaţia românească. Urmează probabil şi cei care administrează banii de pensie ai românilor?

Cât câştigă preşedintele Chimcomplex? Ştefan Vuza, preşedinte, Chimcomoplex, venit net de 3,4 mil. lei plus un bonus de 5,2 mil. lei în 2021, adică aproape 2 mil. euro în total.

    Ştefan Vuza, cel care care controlează indirect combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti, companie care în 2021 a fost cea mai performantă de la Bursa de la Bucureşti cu un randament de 1.200%, a publicat în raportul de remunerare al companiei un venit net de 3,4 milioane de lei în anul 2021 din funcţia de preşedinte. Astfel, Ştefan Vuza a avut în 2021 un venit net de aproximativ 673.000 de euro, echivalentul a 56.000 de euro lunar. Chimcomplex are 6,2 mld. lei capitalizare după o apreciere de 664% în ultimele 12 luni.


VEZI AICI CE SALARII AU SI ALTI SEFI DE COMAPNII GIGANT DIN ROMANIA

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
bursa,
salariu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.