Ce se întâmplă pe piaţa auto: Dacia Duster a ieşit din top 3 cele mai bine vândute SUV-uri, Ford Puma a intrat pe locul 6, iar EcoSport a coborât pe locul 18

Autor: Bogdan Alecu Postat la 25 februarie 2021 140 afişări

Intrarea în vigoare a noilor norme cu privire la limita de dioxid de carbon, alături de oprirea producţiei din lockdownul din primăvara anului trecut dar şi scăderea volumelor în lunile care au urmat au schimbat topul celor mai bine vândute SUV-uri mici de pe piaţa europeană.

Ce se întâmplă pe piaţa auto: Dacia Duster a ieşit din top 3 cele mai bine vândute SUV-uri, Ford Puma a intrat pe locul 6, iar EcoSport a coborât pe locul 18

Dacia şi Ford au produs anul trecut 438.107 de autoturisme, cu 10,6% mai puţine decât în 2019.

Intrarea în vigoare a noilor norme cu privire la limita de dioxid de carbon, alături de oprirea producţiei din lockdownul din primăvara anului trecut dar şi scăderea volumelor în lunile care au urmat au schimbat topul celor mai bine vândute SUV-uri mici de pe piaţa europeană.

Dacia Duster, modelul cu cea mai mare pro­ducţie în România, a înregistrat anul tre­cut la nivel european o scădere de 37% a vân­zărilor, de la 220.000 de unităţi în 2019 la aproape 140.000 anul trecut, a pier­dut locul secund în clasamentul SUV-urilor mici şi a ajuns pe locul al patrulea.

Ford Puma însă, modelul a cărui pro­duc­ţie a demarat la începutul anului trecut, a in­trat direct pe locul al şaselea în clasament. Mai mult, la nivelul celui de-al patrulea tr­i­mes­tru, Puma a depăşit Dacia Duster la nivel european. Atât Puma cât şi Duster au avut producţia afectată de lockdown. În cazul lui Duster, la început de 2020 a întârziat demararea producţiei versiunii pe GPL – care reducea emisiile de dioxid de carbon, iar 2020 a fost primul an în care trebuia respectată limita de 95 g CO2/km ca medie la nivel de grup auto la nivel european.

În cazul lui Puma, oprirea producţiei între martie şi mai a afectat vânzările acestuia din prima jumătate a acestui an, în condiţiile în care de la Craiova nu s-au putut aproviziona dealerii la nivel european, iar aceştia nu aveau ce livra. Ulterior, producţia a crescut treptat de la unul la trei schimburi, însă a revenit la capacitate maximă abia în luna septembrie.

Astfel, şase luni uzina fie nu a produs, fie a produs la o capacitate redusă.

În cazul lui EcoSport, cel de-al doilea SUV produs la Craiova a pierdut teren în faţa lui Puma, iar vânzările acestuia au scăzut cu 61% în 2020, la mai puţin de 48.000 de unităţi. Pe de altă parte, acesta reprezintă circa 20% din producţia uzinei de 1.000 de maşini pe zi, cota sa fiind redusă după lansarea lui Puma.

Cel mai bine vândut SUV mic din Europa rămâne Renault Captur cu aproape 180.000 de maşini, urmat de VW T-Roc cu 160.000 şi Peugeot 2008 cu 156.000, acesta din urmă fiind şi cel mai puţin afectat dintre primele trei, cu un declin de numai 5%.

În ceea ce priveşte începutul de 2021, producţia uzinelor Dacia şi Ford a înregistrat o scădere de 10% în ianuarie faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care piaţa europeană încă este afectată de pandemie, iar ţări importante precum Germania se află în lockdown şi implicit comerţul auto se desfăşoară greoi.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în ianuarie s-au asamblat 38.431 de autoturisme noi, dintre care 19.800 de către Dacia, care a şi înregistrat cel mai mare declin, de 15%, în ciuda lansării noilor generaţii de Logan şi Sandero Stepway, în timp Ford a scăzut cu numai 6% la 18.600 de unităţi - în condiţiile în care în ianuarie anul trecut uzina pregătea creşterea producţiei SUV-ului Puma, proaspăt lansat la acea vreme.

În plus, dincolo de pieţe-cheie încă afectate de lockdown, industria auto este afectată acum şi de criza microcircuitelor şi de lipsa procesoarelor pentru componente. Din acest motiv Dacia a oprit producţia pentru trei zile în februarie, iar Luca de Meo, CEO-ul Grupului Renault, se aşteaptă ca întreg grupul să limiteze pierderea la cel mult 100.000 de maşini în 2021. La Craiova însă, Ford a menţinut producţia, în timp ce în Germania spre exemplu, americanii au oprit producţia modelului Focus timp de o lună din cauza lipsei chipurilor.

În acest an producţia va reveni pe un trend ascendent, având în vedere campania de vaccinare derulată la nivel mondial.

Adrian Sandu, secretarul general al ACAROM se aşteaptă că în acest an producţia să revină pe un trend ascedent, iar aceasta să se apropie de 500.000 de unităţi, dar doar dacă nu apar alte crize în acest an.

Dacia şi Ford au produs anul trecut 438.107 de autoturisme, cu 10,6% mai puţine decât în 2019, cea mai mare parte din acestea fiind Dacia Duster, urmate de Ford EcoSport şi Puma.

Astfel, la Mioveni au fost produse în 2020 260.000 de autoturisme, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, pauza de producţie din cauza lockdownului din primăvară punându-şi amprenta puternic asupra rezultatelor Dacia. Cel mai lovit model a fost Logan MCV, cu un declin de 50%, în condiţiile în care acesta a şi fost scos din producţie în octombrie, odată cu trecerea la cea de-a treia generaţie a modelelor Logan şi Sandero.

Ponderea Duster a scăzut de la 75 la 70% în 2020, cu 183.300 de unităţi, volum cu 30% mai mic decât cel din 2019.

În acelaşi timp, fabrica Ford de la Craiova a produs 179.008 de autoturisme Ford EcoSport şi Puma, volum din care Puma reprezintă circa 80%. La Ford uzina a punctat o creştere de 27% datorită noului Puma. Însă, la Craiova în 2020 planul era ca americanii să asambleze 250.000 de maşini, însă planurile au fost date peste cap de lockdownul din primăvară, uzina fiind închisă timp de şapte săptămâni alături de piaţa europeană, care a scăzut cu 25% anul trecut.

Cifra de afaceri a industriei auto locale a scăzut cu 15% în 2020, de la peste 30 de miliarde de euro în 2019 la circa 25 mld. euro, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
suv,
intrare,
top,
vanzare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.