Ce spune Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 ianuarie 2025 23 afişări

Ce spune Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor

„Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate pe care am enunţat-o chiar în Parlament, la învestirea Guvernului, şi sunt decis ca – indiferent de obstacole – să o duc la bun sfârşit”, afirmă premierul Marcel Ciolacu.

„Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate pe care am enunţat-o chiar în Parlament, la învestirea Guvernului, şi sunt decis ca – indiferent de obstacole – să o duc la bun sfârşit”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El menţionează că reducerea de posturi demarată la Senat şi Camera Deputaţilor „reprezintă un pas firesc şi aşteptat de opinia publică, iar reprezentanţii PSD sprijină şi participă la acest demers”.

„Faptul că, printre cei care au protestat la Senat, s-au aflat şi angajaţi care în trecut au fost susţinuţi de PSD în funcţii publice, reprezintă un demers personal al celor în cauză. Acelaşi proces a demarat în toată administraţia centrală, inclusiv la nivelul Executivului. Imediat ce am datele exacte, voi anunţa numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General la Guvernului şi din toate instituţiile subordonate. Totodată, demararea procesului de reformă administrativ-teritorială este continuarea absolut necesară de care România are nevoie.

Rezultatul trebuie să fie un sistem bugetar mult mai eficient, cu oameni valoroşi, plătiţi în funcţie de performanţă, ca în zona privată – nu cu sporuri precum cel ”de antenă″, devenite o obişnuinţă lunară absolut aberantă”, încheie Ciolacu.

Preşedintele Senatului Ilie Bolojan a anunţat miercuri că numărul de posturi din organigrama instituţiei va scădea până la finalul lui martie de la 796 la 618.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
restructurare,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.