Cea mai controversată societate secretă din lume. Membrii sunt aleşi pe viaţă
În 1831, studenţii de la universitatea Yale, inclusiv tatăl fostului preşedinte american William Howard Taft, au înfiinţat una dintre cele mai faimoase societăţi secrete din America: Skull and Bones, conform Business Insider.
De atunci, grupul a ajuns să stârnească publicului atât fascinaţie, cât şi repulsie faţă de elită. În fiecare an 15 tineri sunt aleşi să fie membri ai socităţii secrete, pe viaţă.
Sediul societăţii secrete se află într-o clădire fără geamuri de pe Strada High, nr. 64, din New Haven, Connecticut, şi este denumită în cercul lor restrâns: „Mormântul ”. Acoperişul clădirii are o pistă de aterizare pentru elicoptere private, conform Alexandrei Robbins, autoarea cărţii „Secrete din mormânt: Skull and Bones, Ivy League, şi căile ascunde ale puterii”. Pentru aceste beneficii şi multe altele, membrii societăţii secrete trebuie să jure credinţă totală clubului.
Noii membri trebuie să dezvăluie detalii intime despre ei, inclusiv întregul lor istoric sexual, îninte de a fi acceptaţi. În plus, trebuie să fie de acord să dea socităţii o parte din proprietăţiile lor clubului, iar în schimb li se promite stabilitate financiară pe tot parcursul vieţii, aşa că nu vor fi tentaţi să dezvăluie secretele socităţii, precizează Robbins.
De-a lungul timpului, din această socitate secretă au făcut parte mari oameni de afaceri, poeţi, politicieni şi trei preşedinţi ai SUA.
Cum arată cea mai frumoasă plajă din lume: Stiniva din Croaţia. Este un paradis aproape de România
Iată care sunt cei mai populari membri:
1. William Howard Taft — Promoţia 1879
William Howard Taft a fost cel de-al douăzeci şi şaptelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Şef al Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii şi lider al aripii conservative a Partidului Republican. Este singurul politician american care a avut atât funcţia de preşedinte, cât şi de Şef al Curţii Supreme de Justiţie.
Conform autoarei Robbinson, Taft a primit titlul de „magog”, ceea ce înseamnă că a avut cea mai multă experienţă sexual din societatea secretă. El a intrat destul de uşor în socitatea secrete având în vedere că tatăl său, un fost avocat, a fost unul dintre membrii fondatori.
2. McGeorge Bundy — Promoţia 1940
McGeorge Bundy a fost consilierul pe politică externă al preşedinţilor americani John F. Kennedy şi Lyndon B. Johnson. A avut un rol cheie în războiul din Vietanam. După moartea sa, au fost găsite nişte notiţe în care spunea că regret multe dintre decizile pe care le-a luat în timpul războiul.
El a intrat în socitatea secretă datorită fratelui său,William Bundy, fost agent CIA care a absolvit Yale cu un an mai devreme.
3. George Herbert Walker Bush — Promoţia 1948
George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cel de-al 43-lea vicepreşedinte sub preşedinţia lui Ronald Reagan. Înaintea de a fi preşedinte a fost pliot în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi ambasador SUA în China şi director CIA.
El a fost criticat pentru implicarea sa în războiul din Golf, în special pentru operaţiunea „Furtună în deşert”, dar a fost apreciat pentru că a promulgat mai multe legi favorabile pentru persoanele cu dizabilităţi.
4. William F. Buckley Jr. — Promoţia1950
William F. Buckley Jr. a condus ziarul facultăţii cât timp era student şi a făcut parte din echipa de dezbateri a universităţii. Mai târziu şi-a înfiinţat propriul ziar, „The National Review ”, care mai există şi astăzi. De asemeanea, a scris mai multe cărţi poliţiste de-a lungul vieţii.
Cele mai impresionante fotografii cu armata Coreei de Nord
5. John F. Kerry —Promoţia 1966
Kerry, actualul secretar de stat şi fostulul senator de Massachusetts, şi-a petrecut copilaria în străinătate având în vedere că tatăl său era diplomat. La rândul său, tatăl lui Kerry a fost membru al socităţii secrete „Skull and Bones” şi student al universităţii Yale.
6. George W. Bush — Promoţia 1968
George Walker Bush, a devenit cel de-al 43- lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfăşurate la sfârşitul anului 2000. Tătăl său, George Herbert Walker Bush a fost preşedinte cu 8 ani înaintea sa, fiind cel de-al 41-lea preşedinte al Americii.
Înainte de a fi preşedinte, în 1977, George W. Bush a fondat compania Bush Energy care se ocupa de exploatarea gazelor naturale şi petrolului. În 1989 a format un grup de asociaţi care a cumpărat echipa de baseball Texas Rangers. A rămas preşedinte al asociaţilor la Texas Rangers până ce a fost ales guvernator al Texasului în 1994.
7. Stephen A. Schwarzman —Promoţia1969
Este un antreprenor din Pennsylvania care are o avere persoanlă de 12,6 miliarde de dolari, în 2015, conform Forbes. Schwarzman este fondatorul „The Blackstone Group”, o companie de investiţii şi consultanţă finaciară.
8. Dana Milbank — Promoţia 1990
Este un jurnalist american care i-a jignit atât pe Obama, cât şi pe Bush de a lungul mandatelor lor. Este editor la „The Washington Post” şi a scris mai multe cărţi.
9. Walter Camp —Promoţia1880
Cunoscut ca „părintele foltbalului american”, Walter Camp a fost un cunoscut jucător de fotbal, antrenor şi autor a mai multor cărţi despre fotbal. El a inventat multe dintre regulile moderne de fotbal, precum şi diferite tactici de joc.
Un muzeu în aer liber din România, considerat cel mai frumos din Europa
10. Lyman Spitzer —Promoţia1935
A fost un fizician, astronom şi alpinist american. El a venit cu idea de a lansa un telescop în jurul Pâmântului, care să ofere imagini din spaţiu, dar nu el l-a şi inventat. Ca om de ştiinţa, a cercetat cum s-au format stelele şi a studiat fizica plasmei.
11. Potter Stewart —Promoţia 1937
A făcut parte din Curtea Supremă a SUA şi a adus mai multe reforme în justiţie şi în drepturile omului, spre exemplu, a desfiinţat o lege care nu permitea folosirea de metode contraceptive.
12. Frederick Wallace Smith —Promoţia 1966
Este fondatorul şi CEO-ul FedEx, o companie de curierat care face livrări aproape pe tot globul, şi care are sediul în Memphis, Tennessee. Smith are un salariu annual de 13.7 milioane de dolari.
Cum arată satul de vis unde nu există drumuri, maşini sau aglomeraţie
13. Austan Goolsbee —Promoţia 1991
Este un economist american şi a fost unul dintre cei mai tineri consilieri economici din cabinetul lui Obama. Acum deţine funcţia de de Preşedinte al Consiliului Consilierilor Economici al SUA.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro