Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 27 de grade Celsius, la Întorsura Buzăului
Cea mai scăzută temperatură din ţară, respectiv minus 27 de grade Celsius, a fost înregistrată, miercuri dimineaţă, la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna, în timp ce la Joseni, în Harghita, au fost minus 24,4 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Minima naţională a zilei, de minus 27 de grade Celsius, a fost măsurată la staţia meteo din Întorsura Buzăului miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.30.
”Temperatura măsurată la Întorsura Buzăului a fost minima zilei înregistrată miercuri dimineaţă în ţara noastră. Este o temperatură sub limita multianuală, dar nu este nimic nemaîntâlnit în februarie, când se înregistrează în mod obişnuit valori termice sub minus 20 de grade Celsius în depresiunile intramontane”, a declarat meteorologul Adrian Boariu de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Meteorologii spun că la Întorsura Buzăului temperatura a scăzut brusc de la o zi la alta, cu aproximativ 18 grade Celsius, având în vedere că cea mai coborâtă valoare termică a dimineţii de marţi în localitate a fost de minus 8,8 grade Celsius.
Valori termice extrem de scăzute s-au înregistrat şi în judeţul Harghita, unde minima dimineţii a fost de minus 24,4 grade Celsis la Joseni, în timp ce la Miercurea Ciuc au fost minus 23 de grade Celsius, la Topliţa minus 19 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc minus 15 grade Celsius.
În Harghita, cea mai ridicată temperatură înregistrată miercuri dimineaţă a fost de minus 14 grade Celsius, la staţia meteo Bucin.
Potrivit meteorologilor, şi în acest judeţ temperatura s-a răcit accentuat, diferenţa dintre valoarea termică minimă de marţi şi cea înregistrată miercuri dimineaţă fiind de 12 grade Celsius.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro