Cel mai mare proiect imobiliar: O bancă din România vrea să construiască 15.000 de apartamente la preţuri accesibile şi să le dea în chirie
Erste, cel mai mare grup financiar din Europa Centrală şi de Est, care deţine în România BCR, vrea să pună pe piaţă până în 2030 un proiect prin care să dezvolte 15.000 de apartamente la preţuri accesibile, care să fie apoi date în chirie.
În Cehia, s-a stabilit deja compania – CS Affortable Housing, în Slovacia sunt deja 200 de apartamente care vor fi gata în acest an, proiectul fiind dezvoltat împreună cu statul. Concepte similare vor fi dezvoltate în România, Ungaria şi Croaţia, a anunţat Willi Cernko, noul CEO al Erste .
Acest proiect face parte din strategia Erste ”We build financial health”. Pentru România nu sunt mai multe detalii, ce înseamnă acest proiect şi cine îl va dezvolta.
Aceste proiect nu este pentru a obţine profit, a menţionat Cernko.
De mai mulţi ani, Erste se axează în ţările unde operează – Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia şi Serbia, pe ideea promovării unde educaţii financiare în rândul cienţilor, atât persoane fizice, cât şi companii.
Fiecare trebuie să realizeze care sunt riscurile la care se supune atunci când ia un credit şi să analizeze care este capacitatea de rambursa atunci când condiţiile de piaţă se schimbă – criză economică, creşterea dobânzilor, pierderea locului de muncă.
De asemenea, Erste pune accent şi pe programele de economisire astfel încât clienţii să aibă resurse financiare proprii şi să nu se expună în totalitate atunci când iau împrumuturi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro