Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit prăbuşirii avionului în Kazahstan
Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit după ce avionul operat de Azerbaijan Airlines şi care transporta 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului s-a prăbuşit lângă oraşul Aktau din Kazahstan, potrivit The Guardian.
Autorităţile kazahe au declarat miercuri că cel puţin 29 dintre supravieţuitori, printre care se crede că se numără şi doi copii, erau trataţi într-un spital din apropiere. Într-o declaraţie, Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a afirmat că unii dintre supravieţuitori sunt în stare critică.
O evaluare preliminară a sugerat că ambii piloţi au murit în accident, a raportat agenţia rusă de ştiri Interfax.
Oficialii kazahi au declarat că mai mult de 150 de lucrători de urgenţă se află la faţa locului, în timp ce Ministerul Sănătăţii a transmis că un zbor a fost trimis din Astana, capitala, cu medici specialişti pentru a trata răniţii.
Agenţiile de presă ruseşti au anunţat că avionul zbura de la Baku la Grozny, în Cecenia, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Grozny.
Autorităţile din Kazahstan au început să investigheze ce s-a întâmplat, analizând posibile explicaţii, cum ar fi o problemă tehnică, potrivit Interfax.
Azerbaijan Airlines a anunţat că la bordul zborului se aflau 62 de pasageri. Conform informaţiilor preliminare, printre pasageri se aflau 37 de cetăţeni azeri, 16 cetăţeni ruşi, şase cetăţeni kazahi şi trei cetăţeni kârgâzi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro