Cererea pentru produse antibacteriene a explodat în luna februarie. Vânzările de soluţii de dezinfectare au ajuns la 375.000 de euro în decembrie 2019 doar în farmacii şi spitale, plus 46% faţă de aceeaşi lună din 2018
Creşterea spectaculoasă la produsele pentru dezinfectare se vede şi în cifre, vânzările în farmacii şi spitale crescând cu 46% în decembrie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, după cum arată datele oferite de compania de cercetare de piaţă IQVIA, la solicitarea ZF.
Grande Gloria Production, producător de soluţii şi geluri dezinfectante din Galaţi: „Vânzările sunt de opt ori mai mari în februarie faţă de ianuarie, încă este cerere şi încercăm să facem faţă“.
Creşterea spectaculoasă la produsele pentru dezinfectare se vede şi în cifre, vânzările în farmacii şi spitale crescând cu 46% în decembrie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, după cum arată datele oferite de compania de cercetare de piaţă IQVIA, la solicitarea ZF. Datele se referă la vânzările din farmacii şi din spitale. Aceste produse se vând însă şi în magazine alimentare.
Mai mult, producătorii de geluri şi soluţii de dezinfectat spun că cererile au „explodat” în ultimele săptămâni.
„Vânzările sunt de opt ori mai mari în februarie decât în lunile precedente, în continuare este cerere, încercăm să facem faţă. Avem geluri, spray pentru multisuprafeţe, pentru mâini cu 70% alcool. Creşterea vine din geluri, noi onorăm mai întâi comenzile din România, acestea au prioritate“, a spus pentru ZF Asil Yildirir, acţionar, directorul general al Grande Gloria Production din Galaţi, unul dintre cei mai mari producători locali de şerveţele umede, geluri dezinfectante şi cosmetice.
El a explicat că încearcă şi educarea clienţilor pentru a folosi produse antibacteriene, mai ales că produsele realizate în fabrica proprie din Galaţi sunt certificate de Ministerul Sănătăţii.
Brandurile companiei, printre care se numără Hygenium, ajung în farmacii, spitale, retaileri alimentari din zonă.
„Cererea a crescut încă de la mijlocul anului trecut în mod continuu, cu paşi mici, până la sfârşitul anului trecut. De la începutul acestui an însă, a dat semne de creştere mare, apoi în luna februarie a explodat“, au transmis pentru ZF reprezentanţii companiei Sarah Farm, o specializată în importul şi distribuţia de produse parafarmaceutice din Ilfov.
Compania aduce pe piaţa locală brandul de gel antibacterian Touch, cu o prezenţă de 20 de ani pe piaţă, iar reprezentanţii companiei spun că au crescut cererile pe toate segmentele de produse din portofoliul companiei. Un gel antibacterian Touch costă între 8 şi 11 lei. În retail cererea a fost cu 65% mai mare la începutul anului, în vreme ce în farmacii cererea a crescut cu 35%, din datele Sarah Farm pentru produsele companiei.
Cum arată vânzările produselor de dezinfectare în România?
Un român a cumpărat în medie patru recipiente cu soluţii pentru dezinfectare în decembrie 2019, iar o lună mai târziu, în ianuarie 2020, consumul mediu a crescut până la 11 recipiente cumpărate per capita în România, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă IQVIA, una dintre cele mai mari companii care se ocupă de furnizarea de consultanţă avansată şi servicii de cercetare de piaţă.
Evoluţia estimată în număr de unităţi în februarie 2020 faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 262%, potrivit estimărilor IQVIA, ceea ce înseamnă că un român a cumpărat în februarie 2020 în medie în jur de 11 astfel de recipiente, din calculele ZF.
Valoarea pieţei de soluţii pentru dezinfectare a fost de 375.000 de euro în luna decembrie 2019, cea mai recentă pentru care compania de cercetare de piaţă a colectat datele. Cifrele despre volumele şi valoarea pieţei de produse pentru dezinfectare se referă doar la vânzările din farmacii şi spitale. Aceste produse se vând însă şi în retailul alimentar, acolo unde există rafturi întregi cu astfel de soluţii.
Spre comparaţie, în China, ţara unde a apărut primul focar de coronavirus, consumul mediu de produse per cap de locuitor a fost de sub două recipiente în decembrie 2019, iar în Germania, de exemplu, s-au vândut în medie 11 recipiente pentru dezinfectare per cap de locuitor în decembrie 2019. În Italia, doar în decembrie s-au cumpărat 32 de recipiente în medie per cap de locuitor, mai arată datele furnizate de IQVIA.
Soluţiile pentru dezinfectare pe baza cărora compania de cercetare de piaţă IQVIA a realizat calculele au la bază mai multe ingrediente – agenţi antimicrobieni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro