CGS: Soluţiile ERP în cloud vor exploda abia peste 2-3 ani

Autor: Anca Barbulescu Postat la 21 martie 2013 63 afişări

Deşi mai puţin costisitoare decât varianta cu servere proprii şi licenţe, soluţiile software de tip ERP în cloud vor exploda pe plan local de-abia peste câţiva ani, pe fondul nesiguranţei managerilor cu privire la confidenţialitatea datelor din cloud, conform lui Mircea Hotăran, directorul general al CGS Europe-IT Services, parte a grupului american CGS.

CGS: Soluţiile ERP în cloud vor exploda abia peste 2-3 ani

"În România, implementarea soluţiilor de management al afacerilor de tip ERP (Planificarea Resurselor Întreprinderii) găzduite în cloud se situează sub media europeană estimată şi, cel puţin deocamdată, nu se întrevede o dezvoltare considerabilă a acestora mai devreme de următorii 2-3 ani”, a declarat Hotăran, reprezentantul CGS Europe - IT Services care este partener global Microsoft pentru implementarea soluţiei ERP deţinută de gigantul american, Dynamics AX.

În opinia lui, managerii companiilor din România au nevoie ca timpul să demonstreze siguranţa datelor stocate prin soluţiile ERP găzduite în cloud; în acelaşi  timp, furnizorii mari din piaţa de ERP trebuie sa dezvolte oferte de profil cât mai atractive atât financiar, dar mai ales ca soluţii de implementare eficiente.

Alături de soluţia clasică (implementarea unei soluţii ERP la sediul companiei client, pe serverele acesteia), mulţi integratori (firme de IT care implementează ERP-uri) oferă şi varianta găzduirii în cloud, punând la dispoziţie hardware-ul şi software-ul aferent; acestea pot fi administrate şi controlate ori de către departamentul de IT al fiecărei companii, ori chiar de către integrator (serviciile fiind astfel complet externalizate). Întrucât ERP-urile sunt software-uri de management al afacerilor care integrează toate componentele unui business şi aplicaţiile aferente (de la producţie la finanţe-contabilitate, vânzări, distribuţie etc), mulţi manageri consideră că există o doză de risc în "a încredinţa" toate aceste date, în timp real, unei firmei de servicii IT. "Impresia că prin serverele proprii companiei pot garanta protecţia informaţiilor este supraevaluta: în majoritatea cazurilor, sistemele informatice ale firmelor sunt foarte slabe: dacă cineva chiar vrea să le spargă, nu este greu. în schimb, o firmă bună de IT va avea soluţii superioare pentru protecţia datelor, asumându-şi răspunderea atât asupra siguranţei, cât şi a integrităţii datelor", a precizat Mircea Hotaran.

Soluţiile ERP găzduite în cloud au avantaje precum faptul că reduc la minim investiţia iniţială (întrucât nu mai sunt necesare cheltuielile cu achiziţionarea de hardware şi licenţe), costurile uzuale sunt mici (se plăteşte de obicei lunar, per utilizator) şi total predictibile. În plus, întreg procesul de implementare este mult mai rapid, iar up-grade-urile sunt nelimitate şi automate. Soluţiile ERP găzduite în cloud pot fi adaptate fără probleme pentru a răspunde caracteristicilor proceselor de business din fiecare firmă, la fel ca în varianta tradiţională. Reţinerile managerilor de a implementa soluţii ERP în cloud au la bază în principal neîncrederea în capacitatea integratorului de a asigura siguranţa informatică a datelor, a serverelor, paza împotriva pătrunderii prin efracţie în locaţia în care se află echipamentele respective etc.

"Teama multor manageri privind siguranţa datelor în cazul găzduirii în cloud a soluţiei ERP pe care o adoptă este nejustificată: toţi cei care furnizează astfel de servicii au mecanisme complexe de protecţie; n-am auzit de nici un caz de furt de date în astfel de circumstanţe", a precizat Mircea Hotaran. Această "reţinere" conduce însă la varianta achiziţionării unei soluţii ERP în sistem clasic (licenţe şi servere proprii), ceea ce implică un cost semnificativ pentru bugetul unei companii. "În condiţiile economice globale actuale, care sunt dificile, aceste cheltuieli sunt adesea amânate, aşa încât întregul proces se blochează şi toată lumea pierde- firmele suferă pentru că nu implementează un soft de care ar avea nevoie, iar piaţa locală de ERP rămâne cu mult sub potenţialul său. Anii următori vor demonstra însă fiabilitatea găzduirii în cloud", a arătat Mircea Hotaran.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cgs-solutiile-erp-in-cloud-vor-exploda-abia-peste-2-3-ani-10682029
10682029
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.