Cîmpeanu: Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare în şcoli

Autor: Andreea Tobias Postat la 16 noiembrie 2021 28 afişări

Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în şcoli, spune ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Nu e clar cum se va face testarea, Cîmpeanu spunând că a trimis 3 întrebări după instrucţiunile date de ministerul Sănătăţii.

Cîmpeanu: Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare în şcoli

Cîmpeanu spune că au fost semnate vineri contractele subsecvente, iar cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între 1 şi 5 zile să depună scrisorile de garanţie bancară. Apoi, termenul de livrare pentru lotul 1 este între 1 şi 5 zile.

„Deci le putem avea miercuri, joi, vineri, săptămâna viitoare luni. Aşteptarea mea era să fie deja de mult. Acum mă aştept să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate fi foarte bine să fie la începutul săptămânii viitoare. Am auzit astăzi un expert în sănătate publică că testele trebuie făcute de personal medical şi a continuat că în şcolile româneşti nu există personal medical. Adică practic o persoană care susţine testarea printr-o singură frază demontează testarea. Personal medical nu există în şcoli, am mizat pe înţelepciunea unei instrucţiuni pentru un protocol sanitar, iar Ministerul Educaţiei nu îşi dă cu părerea pe un protocol sanitar”, a spus, la Digi24, ministrul Educaţiei.

Acesta se gândeşte la o diferenţiere între copiii de grădiniţă, eventual şi cei din învăţământul primar care să se testeze „într-un alt regim, diferit faţă de elevii de liceu, capabili să-şi autoadministreze mai uşor testele. Am mizat foarte mult şi pe înţelegerea colegilor cadre didactice şi sunt convins că marea majoritate înţeleg să sprijine”.

Cîmpeanu spune că acolo unde este asistenţă sanitară mai devreme de o oră nu se poate testa o clasă întreagă, ceea ce înseamnă 50 de ore pe zi în şcolile în care sunt 50 de clase.

„Eu am pus trei întrebări: dacă se poate face şi testarea la domiciliu - şi mă gândesc mai ales la copiii mici. În acele instrucţiuni este şi o recomandare să nu fi mâncat înainte. Cum să duci un copil la grădiniţă fără să fi mâncat la ora 8:00? A doua întrebare a fost dacă e nevoie şi de acordul părinţilor, iar a treia întrebare a fost despre faptul că instrucţiunea se referă doar la elevi: cu preşcolarii mai facem ceva?”, spune Cîmpeanu.

Totodată, acesta a ţinut să „protesteze” faţă de ideea potrivit căreia eventuala apariţie a valului 5 ar fi din cauza şcolii: „din toate activităţile din această lume exact şcoala este aceea care te îmbolnăveşte. Nu, şcoala nu ne îmbolnăveşte. Sunt multe alte activităţi care ar putea să fie restrânse”.

Cîmpeanu a adăugat că a primit asigurări de la Raed Arafat că din momentul în care furnizorii livrează testele de salivă în maxim 24 de ore vor ajunge în şcoli, ceea ce înseamnă că cel mai probabil joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
teste,
salivă,
şcoli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.