COD GALBEN de caniculă în 19 judeţe. Furtuni în sudul, estul şi centrul ţării
Nouăsprezece judeţe sunt, joi, sub avertizare cod galben de caniculă, în aceste zone temperaturile vor ajunge după-amiază la 35-37 de grade şi disconfortul termic va fi accentuat, iar în sud, est şi centru sunt prognozate ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi căderi de grindină.
În judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui, Bacău şi Vrancea, avertizate cu cod galben, temperaturile vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În cursul zile de joi ar putea fi instabilitate atmosferică în centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane, iar seara şi în sud şi sud-est, fiind prognozate ploi torenţiale, vijelii, frecvente descărcări electrice şi local căderi de grindină.
Directorul ANM a atras atenţia că România va traversa o perioadă cu intervale scurte de coduri portocalii sau roşii de temperaturi extreme, ce vor alterna cu instabilitate, dar aceste intervale nu vor fi atât de violente ca în partea de vest a Europei, unde sunt ţări sub cod roşu de o săptămână.
"Numai că trebuie să fim atenţi că până la sfârşitul lunii vor fi temperaturi de peste 30 de grade.
Chiar dacă nu vom ajunge la 35-40, o lună de zile cu temperaturi de 30 de grade este o perioadă grea, pentru că este posibil să ne ducă în foarte multe zone din România la secetă extremă", a spus Ion Sandu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro