Comisia Europeană solicită României să acorde stimulente CFR, pentru reducerea tarifelor

Postat la 20 februarie 2014 49 afişări

Comisia Europeană a cerut joi României să respecte legislaţia UE, asigurând echilibrul financiar al administratorului infrastructurii feroviare, prin acordarea de stimulente, pentru a permite astfel reducerea costurilor şi tarifelor practicate de companie.

Comisia Europeană solicită României să acorde stimulente CFR, pentru reducerea tarifelor

 Comisia Europeană îşi exprimă "îngrijorarea cu privire la echilibrul financiar al principalului administrator al infrastructurii din România în anii următori" şi atrage atenţia că tarifele aplicate trenurilor de marfă sunt printre cele mai mari din Europa.

"Reţeaua feroviară a fost afectată de deficite semnificative, tot mai mari de la un an la altul, în timp ce tronsoane mari ale reţelei nu au fost menţinute în stare bună. În acelaşi timp, administratorul infrastructurii nu este stimulat să reducă costurile şi tarifele", se arată într-un comunicat al CE.

Executivul european aminteşte că Directiva privind spaţiul feroviar unic european solicită statelor membre să asigure echilibrul financiar al administratorului infrastructurii "prin intermediul unor stimulente eficiente, în vederea reducerii costurilor şi a tarifelor".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/comisia-europeana-solicita-romaniei-sa-acorde-stimulente-cfr-pentru-reducerea-tarifelor-12120902
12120902
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.