Comisia juridică a Camerei discută marţi cererea DNA privind reţinerea deputatului Ion Diniţă

Autor: Alina Novaceanu Postat la 13 octombrie 2014 36 afişări

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni, marţi, la ora 11.00, pentru a decide în cazul solicitării Parchetului privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PC Ion Diniţă.

Biroul Permanent al Camerei reunit sămbătă a decis ca în termen de trei zile Comisia juridică să întocmească raportul în acest caz, iar plenul Camerei să se pronunţe în 20 octombrie.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, după şedinţa Biroul Permanent, că deputatul Ion Diniţă îşi poate prezenta în Comisia juridică punctul de vedere, inclusiv însoţit de un avocat.

Potrivit Regulamentului, membrii Comisiei juridice au termen trei zile pentru raportul în cazul Diniţă, iar plenul se va pronunţa după încă cinci zile.

În plen, votul va fi secret, cu bile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CAMERĂ,
COMISIE,
ION DINIŢĂ
/actualitate/comisia-juridica-a-camerei-discuta-marti-cererea-dna-privind-retinerea-deputatului-ion-dinita-13380231
13380231
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.