Compania de stat din România care scrie istorie cu un profit impresionant

Postat la 13 ianuarie 2017 277 afişări

Compania de stat din România care scrie istorie cu un profit impresionant

Hidroelectrica, perla sistemului energetic local, a înregistrat în 2016, anul în care a ieşit din insolvenţă, un profit brut record de 1,5 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare ale companiei. Astfel, în 2016, Hidroelectrica a reuşit să lucreze la o marjă a profitului brut de 45%, nivel care stârneşte invidii în mediul de business local.

„Pe datele preliminare pe care le avem acum, veniturile se ridică la circa 3,3 miliarde de lei, iar profitul brut este de 1,5 miliarde de lei. Veniturile au fost mai mici faţă de 2015 din cauza evoluţiei preţului energiei, dar profitul este istoric“, spune Ovidiu Agliceru, preşe­din­tele directoratului Hidroelec­tri­ca, firmă care anul trecut a devenit cea mai valoroasă companie din România.

Citiţi continuarea pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.